Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că Guvernul lucrează la introducerea unei taxe pentru mașinile la prima înmatriculare, care va fi percepută ca o taxă de poluare, notează Mediafax. El a susținut că Executivul trebuie să se asigure că măsurile vor fi acceptate de Comisia Europeană.
„Trebuie să fie percepută ca o taxă de poluare și cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe care sunt eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicție cu reglementările la nivel european. Taxele indirecte trebuie să respecte normele UE. Aceasta este taxă indirectă. Ea poate fi gândită și ca un impozit pe proprietate variabil, dar și aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun și repet când vom ajunge la o formulă care să fie acceptată la nivelul CE vom anunța”, a spus Ludovic Orban, la preluarea mandatului de ministru al Mediului de către Costel Alexe.
Premierul a susținut că Guvernul vrea să analizeze bine măsurile care vor fi luate, astfel încât să fie acceptate de Comisia Europeană. „Decât să venim cu o taxă, ca să mai luăm niște bani de la proprietarii de mașini, apoi să îi dăm înapoi, mai bine măsurăm de șapte ori și să fim siguri că ceea ce stabilim va fi acceptat la nivelul UE”, a subliniat Orban.
sursa – hotnews.ro