Nou transport de vaccin anti COVID-19, în România și Timișoara

50

Update: La Centrul Regional de Distribuție Timișoara au ajuns 11.700 de doze de vaccin anti-COVID-19. De aici, serul va fi repartizat și centrelor de vaccinare din județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Știrea inițială: În România va ajunge, luni dimineața, un nou transport de vaccin anti COVID-19. Tranșa este de 150.000 de doze, iar o parte va ajunge și pe Aeroportul Internațional Timișoara.
Peste 4 zile ar trebui să înceapă etapa a II-a a vaccinării.

Aceasta presupune imunizarea populației cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Astfel, vor fi vaccinați adulții cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
• Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
• Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
• Personalul din sectorul economic vital:
o Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
o Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
o Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
o Unități de producție, transport și distribuție gaze;
o Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
o Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
o Transport de persoane și mărfuri;
o Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
o Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
• Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
• Personalul poștal și din servicii de curierat;
• Personalul cultelor religioase;
• Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
• Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.