6.1 C
Timișoara
vineri 20 decembrie 2024

Nou termen de judecată în procesul matriţei dacice de la Sarmizegetusa Regia

O instanţă a Tribunalului Hunedoara a stabilit data de 14 mai ca un nou termen de judecată în procesul matriţei dacice descoperită în perimetrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, până atunci părţile din acest dosar trebuind să identifice un expert care să facă evaluarea materială a piesei antice.

„Instanţa a fixat ca termen data de 14 mai 2018, faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamantei, în vederea identificării şi încuviinţării expertului care va efectua evaluarea”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Procesul „Matriţa dacică” are ca obiect cererea unei femei din Arad care solicită mai multor instituţii ale statului o recompensă de 500.000 de lei, susţinând că în luna iunie 2013 ar fi descoperit întâmplător o matriţă dacică de bijutier în perimetrul cetăţii Samizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei.

Reclamanta în acest dosar solicită, în baza Legii 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, plata unei sume de bani pe care a estimat-o că ar reprezenta o cotă de 1/7 din 45% din valoarea obiectului descoperit în Munţii Orăştiei.

La dosarul cauzei există acum o evaluare potrivit căreia matriţa ar valora circa 560.000 de lei, însă expertiza este contestată de avocatul reclamantei în acest dosar.

La termenul din luna ianuarie, instanţa a fost de acord cu efectuarea unei noi expertize a matriţei dacice, prin care să fie atestată valoarea materială a acesteia.

Matriţa bijutierului de la Sarmizegetusa Regia a fost descoperită în iunie 2013 la rădăcina unui copac doborât de o furtună puternică, din grupul care se afla în zonă făcând parte şi femeia din Arad.

Pe de altă parte, administratorul sitului arheologic, Vladimir Brilinsky, a declarat, ca martor în proces, că el ar fi cel care a descoperit artefactul şi că nu este nevoie de acordarea unei recompense, deoarece piesa se afla în perimetrul stabilit al unui monument istoric.

Matriţa este apreciată de specialişti ca fiind extrem de valoroasă, pentru că era folosită la confecţionarea de bijuterii de către un meşter din cetate, ceea ce arată gradul de civilizaţie la care ajunseseră dacii acum 2.000 de ani.

În prezent, matriţa este expusă într-o sală special amenajată şi securizată a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un cap de tractor, mistuit de flăcări, pe Calea Aradului

Cabina unui autocamion a luat foc vineri în Calea Aradului, în timp ce se deplasa pe drum. La incendiu au intervenit patru mașini de...

FOTO – VIDEO | 20 decembrie 1989, ziua când Timișoara a devenit primul oraș liber, marcată de momente emoționante

În 20 decembrie 1989, Timișoara avea să devină primul oraș liber din țară. Aceasta este o zi specială în inimile timișorenilor.  Pentru comemorarea acestei zile,...

Citește și :