Nou grup de migranți, capturat la granița cu Serbia

34

Un grup de cinci migranți, din Afghanistan și Iran, a fost capturat în apropierea graniței cu Serbia de polițiștii de frontieră din Jimbolia. Transfugii circulau cu un taxi, dar au dat nas în nas cu oamenii legii care le-au întrerupt călătoria.

”A fost oprit pe comunicaţia Jimbolia-Timişoara un autoturism, care circula în regim de taxi, condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost depistaţi doi cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetățeni afgani, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei doi afgani au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, pe la frontiera verde, împreună cu alţi trei cetăţeni iranieni, o femeie de 42 de ani şi doi copii de 12 respectiv 17 ani, care au fost transportaţi de acelaşi şofer de taxi cu ocazia altei curse, ulterior fiind depistaţi şi aceştia şi conduşi la sediul sectorului”, a transmis Poliția de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.