Nou! Copiii vor putea să facă plângeri direct Avocatului Copilului

108

Dacă până acum, problematica drepturilor copilului era inclusă într-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii și persoanele cu handicap, în ședința din 11 Octombrie, Guvernul – ca urmare a recomandării de țară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva și având în vedere că instituția Avocatului Poporului este organizată și funcționează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituțiile naționale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea și protecția drepturilor omului – a adoptat un proiect de lege care modifică și completează Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, dând astfel posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului. În acest sens, Executivul a aprobat înființarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituției Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protecția drepturilor copilului.

Atribuțiile noii structuri vor fi: Primirea și soluționarea plângerilor individuale făcute de copii sau de reprezentanți ai acestora față de instituțiile publice din domeniul sănătății, educației și protecției speciale a copilului; Va verifica Instituțiile publice reclamate; Va realiza studii/evaluări pentru a stabili gradul în care autoritățile administrației publice centrale sau locale, dar și specialiștii sau persoanele fizice din România respectă în fapt, drepturile copilului.

În vederea îndeplinirii acestor atribuții, actul normativ prevede începând cu 1 ianuarie 2018,  înființarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului și câte un post pentru fiecare birou teritorial, care  vor instrumenta exclusiv dosarele și cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.