40 de ani s-au scurs de la una dintre cele mai frumoase zile din istoria Politehnicii. La 1 octombrie 1980, golul lui Păltinișanu a făcut să tresară peste 50.000 de suflete. Poli elimina mult mai celebra Celtic Glasgow, rezultat ce avea să încununeze una dintre cele mai valoroase generații pe care le-a avut clubul alb-violet.

În urmă cu patru decenii, toată Timișoara vuia. Meciul lui Poli cu Celtic era tema unică de discuție, iar stadionul „1 Mai” — unica destinație. Mai bine de o cincime (!) din populația de atunci a orașului s-a așezat pe gradenele de lemn ale merelui oval de beton. Iar vacarmul declanșat de șutul cu sete al lui „Tata Mare” se mai aude și acum în sufletele norocoșilor martori ai eliminării Celtic-ului.

File de istorie alb-violetă
Fiecare dintre cei prezenți la duelul cu alb-verzii scoțieni are povestea sa proprie despre acel meci. Mulți dintre ei s-au prezentat la porțile stadionului încă de la ora 9, deși fluierul de start al întâlnirii avea să se dea cinci ceasuri mai târziu. Ocuparea unui petic de tribună, la cel mai important joc de până atunci al Politehnicii, constituia o mică victorie personală pentru fiecare drucker. Iar ceea ce părea greu de crezut în momentul tragerii la sorți s-a întâmplat. În prima manșă, Celtic s-a impus cu 2–1 la Glasgow, golul alb-violeților fiind semnat de Manea. De altfel, elevii profesorului Jackie Ionescu s-ar fi putut întoarce chiar și cu o remiză din Scoția, însă Ghiță Cotec a ratat o șansă imensă, în ultimele minute ale întâlnirii. În returul de la Timișoara, cele două echipe au mers cap la cap până spre final. Vulcanul alb-violet a erupt însă în minutul 81, atunci când Dan Păltinișanu a împins mingea în poarta nefericitului Latchford, buimăcit după un duel aerian cu „Lone” Nedelcu.

Amintirile unui număr nouă
Ajuns la 68 de ani, Leonida Nedelcu, numărul 9 de atunci al alb-violeților, rememorează savuros acele momente din urmă cu fix patru decenii. „N-avem nicio șansă cu Celtic, să ne axăm pe campionat”, ne-a zis antrenorul nostru, Jackie Ionescu. Celtic jucase tur preliminar de Cupa Cupelor cu Diosgyor. La Glasgow fusese 6–0, iar Jackie s-a dus să-i vadă în Ungaria, unde au câștigat cu 2–1. Eram speriați rău de scoțieni, ne gândeam să nu luăm multe. S-au purtat frumos cu noi, când am ajuns acolo ne-au invitat la Primărie, la un dineu. Ni l-au prezentat pe Rod Stewart, care era mare fan al lor, cum e și acum. Am ajuns la stadion și ne-am speriat că nu sunt spectatori. Mai erau vreo 40 de minute până la meci, și în tribune nu era aproape nimeni. Apoi, dintr-o dată, s-au umplut. Peste 50.000 de oameni! Ne-au luat scoțienii într-o vijelie de nu ne-am văzut. La pauză era deja 2–0 pentru ei, Nicholas ambele goluri. Ne gândeam să n-avem soarta lui Diosgyor. Dar în repriza a doua am mai echilibrat meciul. A ratat Cotec o ocazie, apoi Adi Manea a marcat pentru noi. La 2–1, Celtic rămânea favorită, însă aveam și noi șansa noastră! Pentru retur am stat în cantonament la Buziaș. Un autocar cu 30–40 de fani scoţieni şi-a făcut apariţia la noi, la hotel! Au început să strige numele echipei lor, noi am ieşit la balcoane, apoi am coborât, am dat mâna cu ei, le-am dat fulare cu Poli, ei ni le-au dat pe cele cu Celtic… a fost ceva foarte frumos, un moment de neuitat. Apoi, cineva ne-a spus la telefon că la ora 10 stadionul e plin, 40.000 de oameni. Oamenii veniseră cu slănină, cu table, incredibil! Meciul începea abia la 3 după-amiaza. Ne-am urcat în autocar, iar eu m-am așezat pe locul de lângă șofer. Cântam, fredonam ceva, băteam darabana în bord. «Lone, concentrează-te, gândește-te la meci!»”, rememorează Nedelcu, pentru welovesport.ro. „Meciul a fost de mare luptă, ceva ocazii și noi, și ei. Aveam noroc de doi mijlocași excepționali, Liță Dumitru și Imi Dembroschi. Mari fotbaliști, legende. Cu ei, am reușit să-i mai liniștim pe scoțieni, să nu-i lăsăm să-și joace mingea lor lungă. Se cam ducea meciul spre 0–0, ceea ce însemna eliminarea noastră. Dar am avut o lovitură liberă, executată excelent de Liță. Am sărit pe colțul lung cu portarul lor, care avea și mâinile. Mingea am lovit-o eu, nu el. Am dat-o în fața porții, unde era cam învălmășeală. Păltinișanu, căpitanul nostru, a împins-o în poartă şi… restul e istorie!”

Bucuria de la „Conti” şi perla prim-secretarului…
„După meci, poliştii au sărbătorit calificarea la Continental. Cu nevestele, prietenii, apropiaţii şi conducerea. Interesant e că, într-un colţ al restaurantului, mâncau, supăraţi, şi scoţienii. Care o ţineau tot cu faza premergătoare golului, cum că ar fi fost fault la portar. Şi nu mult a lipsit ca unul dintre marcatorii duelului de la Glasgow să se ia de gât cu Păltinişanu. Ba vrusese să-l scoată afară pentru o răfuială. Doar că afară erau sute de fani polişti, ar fi fost o adevărată nebunie”, mai rememorează fostul număr nouă al timişorenilor. „A doua zi ne-a vizitat la stadion prim-secretarul județenei de partid. Era un tip de loc de prin Vâlcea, nu mai țin minte cum îl cheamă. Ne-a spus că de-acum încolo să nu mai bem alcool, ci doar bragă, că e foarte bună. După care, a zis tare, să-l audă toată lumea: «Bravo, Timișanu! Cine-i Timișanu?» (era vorba de Păltinișanu, dar tovarășul n-avea de unde să știe!) «Bravo, Timișanule! Ce gol ai dat, ce șut ai dat! Nici Pele nu-l apăra!» Tovarășul credea că Pele e portar…”

… şi un regret legat de prezent
Întâmplarea face ca împlinirea celor patru decenii de la performanţa alb-violeţilor lui Jackie Ionescu să fie la doar câteva zile după alegerile locale. Leonida Nedelcu a remarcat, într-un interviu pentru Radio Timișoara, că niciun politician dintre cei care de luni de zile se duelează pentru funcții publice nu și-a amintit de acele momente speciale din 1980. „Nu am crezut că o să câștigăm meciul, deși eram o echipă bună. Eram uniți și am reușit să facem o surpriză mare… Sunt trist că nici măcar unul dintre conducătorii ăștia care s-au luptat pentru poziții nu și-a amintit de noi, cu un gând pios pentru cei morți, cu o plachetă și un pix pentru cei care mai suntem”, a spus Nedelcu. Născut la 14 august 1952, la Râmnicu Sărat (județul Buzău), Nedelcu a jucat 256 de meciuri în Divizia A, cu 77 de goluri, cele mai multe — 34 — înscrise pentru Poli, unde a jucat între 1979 și 1982. Anterior (1976–1979), jucase trei sezoane pentru UTA.

A urmat tot un duel cu o formaţie britanică
Sorţii i-au scos în cale Politehnicii un alt nume important din fotbalul britanic: West Ham United. La Londra, „ciocănarii” s-au impus clar, 4–0, „dar cu două goluri din penalty-uri uşor acordate de arbitrul elveţian”. „Țin minte că la plecarea spre Londra ascunsesem o hârtie de 100 de dolari într-un tub de pastă de dinți. Toți procedam așa, că n-aveam voie să scoatem valută din țară”, mai povesteşte Nedelcu. La Timişoara, alb-violeţii s-au impus cu 1–0, o victorie de palmares adusă tot de… „Tata mare”, Dan Păltinişanu.

Caseta tehnică a meciului:
POLI-CELTIC 1-0 (0-0). (în tur 1–2)
Timișoara, 1 octombrie 1980, ora 15, stadion 1 Mai, 40.000 de spectatori
Arbitru: Lagogiannis (Grecia)
A marcat: Păltinișanu (81)
POLI: Moise — Nadu, Păltinișanu (cpt), Șerbănoiu, Șunda (70 Cotec) — Ad. Manea, Dumitru, Dembroschi, Vișan (65 T. Nicolae) — Anghel, Nedelcu. Antrenor Ion V. Ionescu
CELTIC: Latchford — Sneddon, Aitken, McGrain (cpt.), MacAdam — Provan, MacDonald, McLeod, Sullivan — McGarvey, Nicholas. Antrenor William McNeill
Eliminați: Manea (17) — MacDonald (17), McGarvey (83).