Partidele angrenate în campania pentru alegerile parlamentare nu-şi permit să ignore potenţialul electoral reprezentat de tema poluării din Timişoara, provocată în special de fabrica de anvelope Continental, astfel că au venit în faţa electoratului cu propuneri interesante de legi care să protejeze sănătatea oamenilor. Adică a votanţilor. Spre exemplu, Uniunea Salvaţi România Timișoara a inaugurat seria unor cafenele civice, denumite generic „Salvaţi!”, printr-o temă explicită, care s-a numit Timișoara poluată. Aceştia au explicat obiectivul proiectului.

„De ce dorim să salvăm? Pe noi înșine, membrii USR Timișoara, de lipsa de implicare, de lipsa de civism, de consecinţele acestora. Indiferenţa ne-a costat destul! Ne-am propus iniţierea unui proiect de lege privind monitorizarea și măsurarea mirosurilor, sau, pe scurt, „Legea mirosului”. O problemă nereglementată până în prezent în România, spre deosebire de numeroase alte ţări ale Uniunii Europene, este disconfortul olfactiv, generat de unele activităţi industriale sau activităţi zootehnice, situate în vecinătatea zonelor rezidenţiale și care afectează calitatea vieţii și sănătatea populaţiei din aceste zone. Aceasta pentru că poluarea olfactivă este, de cele mai multe ori, însoțită de prezența unor substanțe sau pulberi care afectează direct sănătatea oamenilor”, spun politicienii. În absenţa unei legislaţii specifice, Garda de Mediu nu poate obliga operatorii să implementeze tehnologii de reducere a disconfortului olfactiv. Apare astfel necesitatea stringentă a iniţierii unui proiect legislativ referitor la monitorizarea și măsurarea mirosurilor.  Proiectul de act normativ a fost prezentat de dr. ing. Rodica Militaru, care spune că, în primul rând, Legea mirosului trebuie să stabilească metoda care stă la baza măsurării. În opinia sa, metoda cea mai utilizată în astfel de situaţii este cea care utilizează olfactometria dinamică, în conformitate cu SR EN 13725:2003. „Calitatea aerului. Determinarea concentraţiei de miros prin olfactometrie dinamică”, sunt însă posibile încă două soluţii tehnice de realizare a măsurării mirosurilor. De asemenea, legea trebuie să mai stabilească clar cine, cum, când, unde, face aceste măsuratori, un interval minim de la sesizare, în care trebuie iniţiate măsurători, punerea la dispoziţia cetăţenilor a unui număr de telefon, gen telverde (apelabil 24/24h), pentru raportarea disconfortului olfactiv și mediatizarea acestui număr de telefon. În viziunea Rodicăi Militaru, actul normativ trebuie să mai clarifice modul de identificare a sursei de miros (poate fi geografic, în funcţie de creșterea intensităţii mirosului la apropierea de sediul poluatorului; identificarea tipului de miros, totodată stabilind măsurile graduale care se dispun în cazul depășirii pragului admis, mergând până la dispunerea opririi din activitate a poluatorului identificat. Instanţa a insistat şi pentru prezentarea, într-un termen dat, a unui plan de măsuri pentru eliminarea/diminuarea mirosului; urmărirea eficacităţii implementării planului de măsuri; măsuri dispuse în urma nerealizării sau ineficacităţii planului de măsuri. 3. Acreditarea a cel puţin unui laborator national pentru măsurarea mirosurilor. 4. Cine suporta cheltuielile de monitorizare si măsurare. 5. Asigurarea confidenţialităţii, faţă de operator, a momentului realizării măsurătorilor.

Se lucrează la o lege a mirosului şi în Ploieşti

O situaţie similară cu cea de la Timişoara, respectiv poluarea masivă a oraşului de către agenţii industriali toleraţi de autorităţi, se regăseşte şi la Ploieşti, unde, de asemenea, se lucrează de zor la o Lege a mirosului. Deputatul Paul Dumbrăvanu a anunţat încă de luna trecută că peste 2.000 de cetăţeni au semnat o petiţie online cu tema „Stop poluării oraşului Ploieşti!”, care reprezintă baza civică pentru proiectul de lege care să monitorizeze şi să măsoare mirosurile la standarde europene. Susţin că rezolvarea se poate găsi numai la nivelul Parlamentului şi al Guvernului sau cel puţin de aici trebuie pornite lucrurile. Ca argument îl constituie şi concluzia comunicată de Garda de Mediu Prahova, anume că emisiile rafinăriilor, considerate cei mai mari poluatori industriali din zonă, sunt în limite normale. Fapt care îi intrigă pe ploieştenii supuşi unui disconfort olfactiv accentuat, provenit în primul rând de la rafinării, dar şi de la alţi agenţi economici. Oamenii ştiu prea bine ce mirosuri suportă zi de zi şi nu mai acceptă compromisul. Din cercetările proprii, din studierea legislaţiei române, dar şi a altor state europene, din discuţiile pe care le-am iniţiat cu o serie de specialişti din domeniu, sunt în măsură să iniţiez un plan de măsuri şi de acţiuni pentru combaterea poluării şi crearea unui mediu respirabil, sănătos, în Ploieşti şi în împrejurimile oraşului. Modelul german este unul de luat în seamă, mai ales că la momentul anului 2014 a existat un proiect referitor chiar la monitorizarea şi măsurarea mirosurilor, parteneri fiind Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţia de Mediu din Brandenburg, axat pe Directiva Germană de Măsurare a Mirosurilor, un model care funcţionează cu succes în cea mai industrializată ţară din Europa. Proiectul comun pare abandonat acum, dar poate fi reluat pentru a contribui la formarea şi în România a unui cadru legislativ modern, european.

Cea mai mare problemă a noastră este aceea că legislaţia românească nu reglementează şi, implicit, nu sancţionează poluarea olfactivă, o componentă diferită de poluarea prin emisii. Nu avem în România o legislaţie pentru miros, pentru mirosurile urâte care afectează sănătatea oamenilor. Există şi în ţara noastră posibilitatea aplicării de metode moderne de măsurare a respectivei componente, dar şi entităţi specializate în această direcţie, însă lucrurile se fac deocamdată cu titlu de studiu. INCD ECOIND este o instituţie publică de interes naţional şi internaţional în domeniul cercetării şi serviciilor de mediu cu o experienţă de peste 30 de ani. Institutul este atestat de Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru activitatea de evaluare, îndeplineşte şi cerinţele pentru măsurarea de emisii de poluanţi din aer şi este atestat de către Ministerul Sănătăţii pentru monitorizarea calităţii apei potabile. Având aceste constante pe care se poate sprijini procesul legislativ, voi propune constituirea imediată în Parlament a unui grup de lucru pentru a iniţia de urgenţă un proiect de lege. Acest proiect va conţine şi soluţii politice, dar mai ales soluţii tehnice, identificate de parlamentari ţinând seama de sugestiile specialiştilor din domeniul protecţiei mediului şi al sănătăţii: chimişti, ingineri chimişti, biologi, biotehnologi, biochimişti, ecologi, geografi, fizicieni, etc. Pe marginea subiectului poluării olfactive, în paralel, voi solicita derularea unei dezbateri publice naţionale”, a precizat politicianul într-un comunicat făcut public zilele trecute.

Acest aspect denotă faptul că, în viitorul apropiat, poluarea va fi combatută prin acţiuni civice derulate la scară naţională, ceea ce deschide calea adoptării rapide a unei legi a mirosului.

România, sancţionată la CEDO din cauza toleranţei în chestiunea poluării

În ultimii ani, România a fost sancţionată la CEDO din cauza toleranţei cu care-i tratează pe marii poluatori industriali, în urma unor acţiuni în care s-a reclamat problemele de sănătate provocate de expunerea la otrăvurile din aer. În cauza Băcilă împotriva României,  judecătorii de la CEDO au admis acţiunea reclamantei Maria Băcilă, din Copşa Mică, care a arătat că cantităţile de pulberi, de metale grele şi de dioxid de sulf de la uzinele Sometra şi Carbosim depăşeau, în momentele de vârf ale poluării, limitele maxime admise de aproximativ douăzeci de ori. „Efectele nocive pentru sănătatea oamenilor ale substanţelor chimice periculoase eliminate în atmosferă de această uzină au fost stabilite în mod clar de numeroase rapoarte emise de autorităţile publice şi private, ceea ce, de altfel, Guvernul nu contestă. În plus, reclamanta a prezentat documente medicale care atestă impactul şi legătura de cauzalitate dintre poluare şi degradarea sănătăţii sale, în special intoxicarea cu plumb şi cu dioxid de sulf. (…) Reticenţa în privinţa sancţionării societăţii a fost motivată prin faptul că măsurile pe termen scurt ar fi ineficiente şi ar ameninţa o mare parte a locurilor de muncă din regiune. Bineînţeles, Curtea recunoaşte interesul pe care autorităţile interne îl pot avea în a menţine activitatea economică a celui mai mare angajator dintr-un oraş deja destabilizat prin închiderea altor industrii. Totuşi, Curtea apreciază că acest interes nu poate să prevaleze asupra dreptului persoanelor interesate de a beneficia de un mediu echilibrat şi care să nu le afecteze sănătatea”, se precizează în motivarea hotărârii prin care instanţa europeană i-a dat câştig de cauză femeii. Întrucât Maria Băcilă nu a formulat nicio cerere de reparaţie echitabilă în termenul care i-a fost acordat, Curtea nu a considerat că este necesar să i se acorde vreo sumă cu titlul de daune materiale sau morale.

Într-o altă cauză, Tătar împotriva României, CEDO a decis, în martie 2009, să oblige Statul Român la plata unor despăgubiri în valoare de 6.266 de euro, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlul de impozit, după ce Vasile Gheorghe Tătar şi Paul Tătar, din Baia Mare, au reclamat faptul că procedeul tehnologic folosit de societatea S.C. Aurul Baia Mare S.A. reprezintă un pericol pentru viaţa lor. De asemenea, s-a mai reclamat pasivitatea autorităţilor faţă de această situaţie şi faţă de numeroasele plângeri formulate de primul reclamant.

„În cazul în care o persoană este afectată în mod direct şi grav de zgomot sau de alte forme de poluare, se poate ridica o problemă în temeiul art. 8. Astfel, în cauza Powell şi Rayner împotriva Regatului Unit (hotărârea din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 18, pct. 40), în care reclamanţii se plâng de noxele sonore generate de zborurile aeronavelor în timpul zilei, Curtea a considerat că art. 8 este aplicabil, deoarece „zgomotul avioanelor de pe aeroportul Heathrow a dus la o scădere a calităţii vieţii private şi a confortului locuinţei reclamanţilor”.

Într-o cauză care se referea la o problemă de poluare acustică (Moreno Gómez împotriva Spaniei, nr. 4143/02, CEDO 2004-X), Curtea a considerat din nou că noxele denunţate aveau efecte atât asupra vieţii private, cât şi asupra domiciliului reclamantei”, exemplifică judecătorii europeni, adăugând că statele au obligaţia principală de a crea un cadru legislativ şi administrativ care să aibă drept obiectiv prevenirea eficace a daunelor asupra mediului şi asupra sănătăţii umane.

1 de 3