După cum poate afla pe propria piele sau mai degrabă pe propriii plămâni, timișoreanul respiră, în perioada uscată de vară, în loc de aer curat, un amestec de praf cu vagi urme de oxigen.

Praful este ceva aproape normal, în ultimele decenii, la noi în urbe. Fie că e adus de curenții atmosferici tocmai din îndepărtata Sahara, fie că e mai de-al nostru, de aici, din pustă, face la fel de mult rău căilor noastre respiratorii.

Dacă nu am avut parte de munți împăduriți în preajmă, trebuie să avem noi grijă de aerul pe care-l respirăm. De fapt, de treaba asta ar trebui să se ocupe administrația locală. O avea ea alte griji ori poate că deranjul pricinuit de poluare este considerat a fi minor, așa că în privința calității aerului din Timișoara nu prea se întrevede nimic serios în viitorul apropiat.

Dar praful nu este adus de răuvoitori și deșertat pe străzi pentru a boicota bunele intenții ale edililor, ci este rezultatul curățeniei precare de pe arterele orașului. Și aici ne referim nu doar la marile bulevarde, care, din când în când (dar nu prea des), au parte de câte un măturat superficial. Curățenia temeinică nu e un moft. Ar trebui făcută pe fiecare stradă, indiferent dacă e centrală sau la un capăt de mahala. Că doar cetățenii din cartiere nu sunt de categoria a doua sau a treia ca să se bucure de binefacerile civilizației cu țârâita. Și ei plătesc taxe și impozite, ca toți contribuabilii.

Praful nu provinne decât din stratul de noroi de pe fiecare stradă. Cum vine vremea bună, noroiul se usucă și este ridicat în aer de miile, zecile de mii de roți și de pași ce trec peste compostul în formare. În unele locuri acest nămol rivalizează cu cel de Techirghiol, doar că nu are proprietăți curative. Ba dimpotrivă…

O bună parte a mizeriei de pe străzi este cauzată de șantierelor ce împânzesc urbea.

Nu e nimic rău că se construiește. Dar dacă nu se respectă norme elementare, ce impun ca la ieșirea din șantiere camioanele să fie curățate, se constuiește pe… sănătatea noastră. Chiar dacă nu ar fi legiferată curățarea mașinilor și utilajelor, bunul-simț ar trebui să dicteze șantieriștilor că noroiul nu trebuie împrăștiat pe sute de metri după părăsirea incintei unde se construiește.

Astfel de pregătire minimă de șantier nu impune mari costuri. O rampă sau o groapă cu apă nu e un capăt de țară pentru o firmă. Iar un lucrător cu un furtun nu trebuie să fie supercalificat pentru a-l mânui eficient.

Acestea reprezintă opiniile multor cetățeni revoltați că sunt nevoiți să plece de acasă încălțați cu cizme de cauciuc, ca mai apoi să le schimbe cu pantofi, la destinație. O mamă cu doi copii de mână demonstrează cum reușește să schimbe în stradă încălțările prichindeilor astfel încât aceștia să intre decent în școală. Ne arată cum împachetează cele două perechi de cizmulițe și apoi pe ale sale într-un sac voluminos cu care pleacă apoi la locul de muncă.

E drept că edilii locali sunt cam deranjați de acest „aspect minor” și susțin că nu prea pot face mare lucru. Întotdeauna (ca la români) e altcineva de vină. Și evident că și greaua moștenire ne trage în jos!

Viceprimarul Ruben Lațcău spune că problema mizeriei provenite de pe șantiere poate fi combătută doar prin intervențiile ferme ale Poliției Locale. Edilul dă ca exemplu o firmă ce lucrează pe strada Renașterii, care s-a conformat doar după amenda primită de la Poliția Locală. Chiar dacă legea obligă firmele să amenajeze rampe în care să spele roțile camioanelor care ies din șantier, multe societăți — ca să nu spunem majoritatea — nu respectă norma.

Viceprimarul Ruben Lațcău reamintește că timișorenii au posibilitatea să reclame neregulile pe platforma de sesizări a Primăriei Timișoara. El recunoaște, însă, că problemele sesizate nu sunt rezolvate întotdeauna cum ar trebui.

„Din păcate, asta este o problemă cu care ne confruntăm sistemic la nivelul Timișoarei și nu vrem să oprim șantierele — nici pe cele ale primăriei, nici pe cele private. E clar că trebuie să ne extindem, e clar că e nevoie să schimbăm conductele de apă și de canal, pe cele de termoficare, e clar e nevoie de investiții în oraș, private și publice, dar e nevoie și de responsabilitate din partea constructorilor și, din păcate, nu putem obține această responsabilitate decât prin amenzi, prin mijloace punitive”, spune viceprimarul Lațcău.

„Este un adevăr, nu trebuie să ne ascundem, de foarte multe ori avem, în aparatul public, funcționari sau angajați care nu se simt responsabili cu adevărat în fața cetățenilor, care sunt delăsători, și e clar că noi, ca demnitari publici, trebuie să fim intransigenți, pentru că, dacă am fi înțelegători cu toată lumea, nu s-ar mai respecta nicio regulă — nici constructorii n-ar respecta regulile, nici aparatul public n-ar verifica cu adevărat ca interesul cetățeanului să fie respectat”, mai adaugă edilul.

Un timișorean care a depus o sesizare cu privire la o problemă din oraș a atras atenția viceprimarului că a primit un răspuns în doi peri și cazul a fost închis fără a fi rezolvat. Ruben Lațcău a declarat că se vor face verificări și, dacă plângerea se va confirma, funcționarul responsabil va fi sancționat disciplinar.

Sigur că noroiul este o pată pe obrazul orașului, ce trage în jos aspectul său general. Dar să nu trecem cu vederea nici mizeria rezultată din alte activități. Se mai adaugă la acest capitol frunzele căzute, care se adună (în cel mai bun caz) după câteva luni, crengile rupte sau tăiate din arbori, care sunt colectate aleatoriu. Deșeurile urbane zac pe unde nu te aștepți.

Ar fi păcat ca bunele intenții să nu se mai vadă de mormanele de gunoaie și noroi ce se adună în straturi succesive. Ca orice cetățean optimist în sinea sa, dar, totodată, plin de îndoieli, un privitor mucalit a concluzionat: „Să vedeți ce curat ar fi dacă am avea alegeri locale de două ori pe an!”.