Nopți cu minus 30 de grade și posibile fenomene periculoase, precum cele din vestul țării. Prognoza meteo pentru lunile de iarnă

5282

Ne aşteaptă o iarnă cu multe ninsori, iar gerul va muşca mai tare din centrul şi nordul ţării.

Sunt previziunile Centrului European de Prognoza pentru următoarele 3 luni. Veşti îngrijorătoare, dacă stăm să ne gândim că luna ianuarie, de exemplu, este şi-aşa cea mai rece lună din calendar, cu nopţi chiar şi cu minus 30 de grade. De altfel, informaţiile nu fac decât să confirme temerile meteorologilor români, care au anunţat încă de luna trecută că am putea traversa o iarnă cu fenomene şi schimbări extreme.

În luna cadourilor, în Transilvania, în Muntenia şi Dobrogea vor fi ninsori mai abundente decât ar fi normal. Iar unde va fi ceva mai cald şi ploile vor fi mai consistente.

În Bucovina, Nordul Moldovei, dar şi în Transilvania, se aşteaptă să fie mai frig decât ar fi în general în decembrie. Adică temperaturi mai mici de 0 -5 grade, cât ar fi mediile normale pentru această lună în Moldova, de pildă.

Tot în aceste zone, plus Maramureşul, luna ianuarie ar putea aduce zile cu frig cumplit. Vom avea temperaturi scăzute, chiar şi sub mediile obinuite în luna lui gerar: în Transilvania, de exemplu, între -1,-7 grade.

De nins, va ninge mult în toate regiunile ţării. Luna ianuarie este, de altfel, cea care va aduce şi unul sau două viscole puternice.

Meteorolog: ”Pot fi 28 de zile în care să nu cadă precipitaţii şi în 2 să cadă extrem de multă şi astfel să crească media. La fel şi la temperaturi. Putem avea zile mai călduroase decât e normal, iar jumătate de lună mult mai frig. De obicei, este un episod de viscol în ianuarie, vreo 2 în februarie, dar pot fi şi în martie sau aprilie.

Gerul s-ar mai domoli puţin în februarie, adică am reveni la temperaturile normale. În medie, de -1, 1 grad în Muntenia, de la -5 la 0 în Moldova sau -2, 2 grade în Oltenia. Precipitaţiile şi de această dată vor fi abundente în mai toată ţara. În Crișana, media încadrată în normal este de 30-50 l/mp. În unele zone însă va ploua mai mult.

Dar, dacă ţinem seama de fenomene meteo extreme, ca furtuna din septembrie, care a lovit în special Vestul României şi s-a soldat cu 8 morţi şi peste 100 de răniţi, meteorologii ne pun în gardă: au anunţat că nu pot exclude astfel de manifestări ale vremii în această iarnă.

sursă: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.