Noii membri ai PRO România spun că vor câștiga Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș Video

950

Profitând de unele poticneli și bâlbe în actul de administrare a politicii centrale a partidului de guvernământ PSD, mulți dintre membrii nemulțumiți au hotărât să plece la alte formațiuni.

Echipa Pro România- filiala Timiș – s-a înmulțit de săptămâna asta cu mai mulți membri. Cel mai notoriu este deputatul Adrian Pau, dar cel mai vizibil prin natura muncii sale este fostul om de imagine, Lucian Ursulețu.

Nicușor Birău, primarul comunei Variaș, ca amfitrion, și-a prezentat noii colegi. Iar mai apoi a trecut la cea mai mare nemulțumire a primarilor de localități care vizează problema bugetului de stat ce încă nu există până la această dată. Părerile sunt împărțite în acest sens.

Lipsa bugetului i-ar avantaja, doar aparent, pe unii. Așa zisa creștere a sumei pentru localități este pusă în mod fals. De fapt dacă se ține cont de creșterea cheltuielilor sociale ce vor cădea în sarcina UAT-urilor, de fapt, totalul bugetului va fi mai mic. De aici apar o seamă de blocaje. Majoritatea comunelor funcționează acum la limita de jos cu doar a douăsprezecea parte din banii de anul trecut. Nici o unitate administrativă din țară nu a primit încă sume de bani pentru acest an.

În cazul concret al comunei Variaș creșterea ce va ajunge la un milion de lei este nimic dacă cheltuielile estimate se vor ridica la suma de 2 milioane.

Adrian Pau a explicat că în 2012 a pornit la drumul politicii cu Victor Ponta iar acum consideră că doar alături de acesta poate continua chiar dacă pentru asta a trebuit să schimbe formațiunea. Situația în partid (PSD) nu este deloc strălucită, potrivit estimărilor lui Pau. Se conturează tot mai mult un sistem cu un singur conducător ce le știe pe toate. Toate semnalele că ceva nu prea merge la PSD au fost eludate de către Liviu Dragnea.

Au fost plecări și acestea se vor mai înmulți în perioada următoare. De altfel, pe partea stângă a politicii încă mai este destul loc pentru formațiuni cu înclinații social-democrate.
Ca exemplu personal, Adrian Pau a dat situația sa. La început a fost îndrumat să se ocupe de românii de pretutindeni. Dar nu avea nici o experiență în domeniu. Acum câteva zile a fost momit cu funcția de șef al Comisiei de Buget și Finanțe pentru a rămâne în acea grupare.

Dar cu încrederea că afluxul de noi membri ai echipei PRO nu se termină aici, Adrian Pau este foarte optimist. La alegerile ce vor veni se mizează pe câștigarea postului de primar a Timișoarei, dar și a președinției Consiliului Județean. Dacă partidul îi va cere acest lucru ar fi dispus să accepte să candideze pentru un post de consilier județean care l-ar aduce în postura de a ajunge la negocieri pentru șefia acestei structuri.

„Primarul Timișoarei ar putea fi Sorin Grindeanu (dacă ni-se alătură) sau oricare alt Sorin împortant al orașului cum ar fi, de pildă, Sorin Ionescu”, a glumit Adrian Pau.

Pentru moment nu se mai așteaptă noi parlamentari ce vor schimba barca politică. Dar dacă sunt oameni de bună credință, cu sau fără experiență politică, sunt așteptați să se ralieze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.