Motto
«Iară noi? noi, epigonii? Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!»
Epigonii, Mihai Eminescu
În anul de graţie 2018, an în care sărbătorim Centenarul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat (în 1918, populaţia ţării se dubla), librăriile ar trebui să fie pline de cărţile Unirii românilor. Faţă de cele vreo 900 de librării pe care le avea România în 1998, azi mai avem mai puţin de 200, şi dintre acestea multe sunt pline cu altfel de mărfuri, „mai vandabile”. Deşi toate oraşele mari au obligaţii legale să acorde spaţii comerciale librăriilor, anticariatelor, galeriilor de artă, primarii „capitalişti” de astăzi preferă sex-shop-urile chiar în centrul oraşelor, în frunte cu Bucureştiul, unde ele sunt păstrate de pe vremea primarului Băsescu.
Librăriile care nu prea mai există ar trebui să geamă de cărţi despre Ionel Brătianu, susţinute şi financiar de pretinşii liberali Klaus Iohannis, preşedinte vremelnic, Ludovic Orban, improbabilul urmaş al dinastiei Brătienilor, Călin Popescu Tăriceanu, aparent urmaşul direct al liberalului Alecu Constantinescu-Porcu, ministru fidel al lui Ionel Brătianu.
Ar trebui să fie reeditate toate cărţile marelui erou al Unirii, transilvăneanul Vasile Stoica, cel care a pregătit deciziile favorabile de pace de la Trianon (Transilvania, Crişana, Banatul, Maramureşul), Versailles (Basarabia) şi Saint-Germain-en-Laye (Bucovina). Vasile Stoica, trimis de Ionel Brătianu în America, a făcut cunoscute, între 1917 şi 1919, opiniei publice americane, guvernului american şi preşedintelui Woodrow Wilson istoria şi cauza românilor din Transilvania şi din celelalte provincii ocupate de Habsburgi, austrieci, unguri şi ruşi.
Associated Press anunţa, la 6 noiembrie 1918: „Washington DC, 6 noiembrie. Guvernul Statelor Unite a promis astăzi că prin influenţa sa va da României tot sprijinul, ca această ţară, în conferinţa păcii generale, să-şi câştige justele sale drepturi politice şi teritoriale.
România întotdeauna a sperat o reunire cu fraţii săi din Transilvania, ţinuţi între graniţele Imperiului Austro-Ungar. Asigurarea de simpatie şi ajutor din partea Statelor Unite s-a dat astăzi într-un mesagiu al Ministerului de Externe către legaţiunea americană din Iaşi, trimis într-o cablogramă, spre a fi transmis guvernului român. Mesagiul este următorul:
„Guvernul Statelor Unite a avut necontenit în vedere viitoarea fericire şi integritatea României ca ţară liberă şi independentă şi încă înainte de a exista starea de război între Statele Unite şi Austro-Ungaria preşedintele a trimes Regelui României un mesagiu de simpatie şi apreciere. De atunci încoace, împrejurările s-au mai schimbat şi prin urmare preşedintele doreşte să vă informez că guvernul Statelor Unite nu pierde din vedere aspiraţiunile neamului românesc, atât din afara cât şi din lăuntrul graniţelor Regatului. A fost mărturie la luptele, suferinţele şi jertfele aduse de acest neam pentru dezrobirea sa de duşmani şi apăsători. Guvernul Statelor Unite simpatizează adânc cu spiritul de unitate naţională şi cu aspiraţiunile românilor de pretutindeni şi nu va neglija să-şi întrebuinţeze la timpul potrivit influenţa sa, ca justele drepturi politice şi teritoriale ale neamului românesc să fie obţinute şi asigurate faţă de orice năvălire străină.
Acum câteva zile, căpitanul Vasile Stoica, preşedintele Ligei Naţionale Române din Statele Unite şi căpitan în legiunea română care se luptă acum în Franţa, a prezentat secretarului de stat Lansing un memoriu, arătând aspiraţiile naţionale ale ţării sale, în principiu, fără considerare la frontiere. Acţiunea de astăzi a d-lui Lansing e urmarea studierii acestui memoriu.”
Vasile Stoica fusese primit de preşedintele SUA, la 20 septembrie 1918, împreună cu T.G. Masaryk (viitorul preşedinte al Cehoslovaciei), I.J. Panderewski (celebrul pianist şi primul prim-ministru al Poloniei după 1918) şi Hinko Hinkovici (reprezentantul viitorului Regat Serbo-Croato-Sloven). „Preşedintele ceti cu atenţie scurtul memoriu, ascultă cu mult interes explicarea d-lui Masaryk şi cuvintele noastre şi apoi ne răspunse că „guvernul Statelor Unite e întru toate de acord cu aspiraţiile noastre” şi că, după convingerea sa, Austro-Ungaria e o şandrama putredă care nu mai poate fi ţinută în picioare, oricâte proptele i s-ar pune şi a cărei dismembrare a devenit o necesitate” (Vasile Stoica — În America pentru cauza românească, Tipografia Universul, 1926, pp. 50–51, 56).
A auzit cineva din CPEx al PSD de Vasile Stoica ? Nu s-a văzut până astăzi niciun semn. Tot în acest nefericit 2018 ar trebui să avem retipărite toate cărţile reginei Maria, discursurile marelui rege român Ferdinand cel Loial, albume de fotografii cu regele şi regina, filme documentare, studii istorice noi. Se apropie de sfârşit 2018 şi nu s-a văzut decât foarte puţin. De asemenea, contribuţia Marthei Bibescu şi a soţului ei, principele George Valentin Bibescu, eforturile lor diplomatice pe lângă guvernele Franţei, Italiei şi Regatului Unit ar fi trebuit celebrate printr-o readucere masivă a lor în actualitate. S-a întâmplat ceva? Nimic, absolut nimic. S-a pomenit undeva numele dr. Ion Cantacuzino şi cel al lui N. Titulescu, cei care au semnat tratatul de la Trianon în 1920, cel care consfinţea internaţional România Mare? Mă rog, poate până în 2020 dispare în întregime actuala clasă politică, dimpreună cu forţele obscure care o manevrează, şi vom sărbători cu adevărat Centenarul Unirii celei Mari şi tratatele de la Trianon, Versailles şi Sant-Germain-en-Laye. Căci ce legătură ar putea exista între micimanii de astăzi (de la Dragnea la Orban, de la Barna la Tomac şi de la Iohannis la Firea) şi uriaşii de acum un secol (I.I.C. Brătianu, regele Ferdinand, regina Maria, Vasile Stoica, Octavian Goga, Martha Bibescu, Iuliu Maniu, Pan. Halippa, Alexandru Averescu…)?
Revenim. Aproape toate editurile au fost aduse la faliment de guvernele succesive PSD, începând cu 2014. Care guverne au continuat, de fapt, opera de distrugere a băsismului antinaţional. Majoritatea instituţiilor culturale au deja la activ 13 ani de criză organizată. Reformând în neştire reformele anterioare din Educaţie, cu miniştri ai Educaţiei şi Culturii numiţi pe nu se ştie ce criterii, tot tăind din bugetele culturii, nu e de mirare că nu mai ai cu cine concepe o aniversare — cu carierişti, fripturişti, amatori, „simţiri reci, harfe zdrobite” nu se poate face mare lucru.
Parcă pe ici-pe colo au fost totuşi evocate luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, dar marii eroi ai Primului Război, care a făcut posibile deciziile istorice ale tratatelor de pace, confirmând România Mare, nu au fost nicidecum readuşi în memoria românilor de la 2018.
Peste generalii Constantin Prezan, Constantin Chiriţescu, Eremia Grigorescu, Alexandru Averescu, Alexandru Văitoianu, Henri Berthelot s-a depus un strat gros de uitare. Începând din 1919, prin decrete regale, s-a dat pământ ţăranilor, iar din luna mai a acelui an evreii de pe întreg cuprinsul noului regat au devenit cetăţeni români. Lobby-ul evreiesc american a condiţionat, prin presiunile sale pe lângă preşedintele Wilson, susţinerea cauzei româneşti de acordarea de drepturi depline evreilor. Vasile Stoica a fost, şi în cazul acestor negocieri, în prima linie în timpul campaniei sale din SUA de recunoaştere a românilor de pretutindeni, a istoriei şi teritoriilor lor.
Cum tratatele au fost semnate în 1919 şi 1920, ne mai rămân doi ani de sărbătorire a Marii Uniri. E timp destul ca să se trezească până şi nişte jalnici epigoni…