2.1 C
Timișoara
miercuri 18 decembrie 2024

Noi sume alocate luptei împotriva coronavirusului în Timș 

Spitalul Județean din Timișoara primește un tomograf mobil, unitatea sanitară de campanie primește bani, Spitalul Municipal din Lugoj va beneficia de kituri de testare COVID-19, iar medicii de pe Ambulanță au parte de cazare gratuită în spații speciale. Toate aceste măsuri au fost luate, miercuri, de aleșii județeni, reuniți în ședință, desfășurată on-line.

 

”Sănătatea este mereu o prioritate la Consiliul Județean Timiș, astfel că răspundem pozitiv, și de această dată, solicitărilor venite dinspre spitale. Rectificarea bugetară votată astăzi în ședința de plen pune la dispoziția sistemului sanitar alte aproape 4 milioane de lei, pentru achiziția de echipamente medicale, de care ne vom folosi și după ce vom câștiga lupta cu epidemia”, a transmis Călin Dobra, preșdintele CJ Timiș.

Sumele vor fi distribuite în felul următor:

◾3.350.000 lei pentru un computer tomograf mobil la Spitalul Județean din Timișoara;

◾200.000 lei pentru dotarea Spitalului militar de campanie;

◾ 120.000 lei pentru cazarea medicilor și masa personalului medical de la Spitalul Județean Timișoara și Serviciul de Ambulanță Timiș;

◾ 100.000 lei pentru achiziția de kit-uri de testare la Spitalul Municipal din Lugoj.

În total, de la începutul pandemiei și până în prezent, Consiliul Județean Timiș a investit aproape 12 milioane de lei pentru sprijinirea sistemului de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

CCIA Timiș lansează noi cursuri GRATUITE de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează un nou program de formare profesională a angajaților din zona de vest a țării, cu tema:...

Marșul eroilor, ediția 2024—îndemn la neuitare

Prin motto-ul ,,– Cine uită e complice!”, Primăria Municipiului Timișoara, Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, suporterii din Peluza Sud a echipei ,,Politehnica Timișoara, au anunțat...

Citește și :