Noi schimbări la pensii! Ce se întâmplă cu contribuțiile la Pilonul II în perioada iulie – decembrie

160

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie – 31 decembrie contribuţiile aferente acestuia vor fi suspendate.

Potrivit documentului, contribuţiile CAS (respectiv contribuţiile de asigurări sociale aferente pensiei) „sunt încasate integral la buget”, cu „suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07 – 31.12.2018”. În prezent, din sumele CAS pentru Pilonul I (sistemul pensiilor administrate de stat) se direcţionează automat 3,7% către Pilonul II.

O altă prevedere a proiectului citat este că se va stabili o „contribuţie a angajatului în suma fixă de 84 de lei în primul an”, contribuţie care „creşte anual până la 125 de lei în anul 5” şi va fi „dedusă din impozitul pe venit”.

Totodată, va exista şi o contribuţie a angajatorului „egală cu a angajatului şi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi)”, se mai arată în documentul guvernamental.

Propunerea vine în condiţiile în care, începând din ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (atât cele pentru pensii, cât şi cele pentru sănătate şi şomaj) au fost transferate integral de la angajator în sarcina angajatului. Angajatorul se mai ocupă, în continuare, doar de formalităţile contabile de reţinere şi plată a CAS, având de achitat doar o contribuţie la fondul de garantare a creanţelor salariale, de 0,25% din fondul propriu de salarii al companiei.

Ultimele referiri la Pilonil II de pensii au stârnit o serie de controverse, pentru că neoficial s-a spus că acest sistem ori va fi „desfiinţat”, ori ar urma să nu mai primească – de la Pilonul I – contribuţiile stabilite prin lege. Aceste contribuţii au scăzut de la 5,1% în 2017 la 3,7% în 2018, în condiţiile în care pentru 2018 erau prevăzute să crească la 6%. Iată că în noul program legislativ este prevăzută suspendarea acestor contribuţii în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.