Noi schimbări. Fără adeverinţă de la angajator pentru sănătate şi pensii

454

Premierul Ludovic Orban a declarat că are în vedere eliminarea adeverinţei de la angajator pentru Casa de Pensii şi Casa de Sănătate, urmând ca instituţiile să îşi ia singure informaţiile necesare de la Ministerul Finanţelor.

Orban a transmis că a discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri o serie de măsuri pentru simplificarea relaţiei acestuia cu administraţia publică. O astfel de simplificare o reprezintă eliminarea adeverinţei de la angajator necesară la Casa de Pensii şi Casa de Sănătate.

„Să nu mai pui angajatul să ia adeverinţă de muncă de la compania unde lucrează când se duce la Casa de Pensii şi la Casa de Sănătate, ci Casa de Pensii şi Casa de Sănătate să îşi ia informaţiile despre beneficiarul serviciului din Declaraţia 112, care conţine toate informaţiile necesare. Deci practic să se ducă la baza de date a Ministerului Finanţelor şi să nu trimită omul pe drumuri, să genereze costuri pentru companii să angajeze persoane care să elibereze nişte adeverinţe care nu sunt necesare”, a declarat premierul, în urma unei întâlniri la Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.