Noi săgeți politice. De data aceasta, pe tema maternității Odobescu

96

Liderii PSD critică vehement situația ivită la maternitatea de pe strada Odobescu. Vinovată este considerată conducerea liberală care nu ar corespunde acestor vremuri grele.

„Scandalul de la Maternitatea Odobescu a depășit faza de răspundere pe persoană fizică. PNL trebuie să-și asume in corpore drama bebelușilor infectați cu coronavirus.
PNL a fredonat ani de zile refrenul ”suntem cei mai capabili, cei mai buni, cei mai responsabili” iar această perioadă ne arată fix câtă competență există la nivelul acestui partid. PNL a demonstrat ce oameni capabili girează în funcții cheie în perioadă de criză, de la un prefect total nepregătit, până la șefi de instituții puși pe criterii de maximă competență și schimbați după câteva săptămâni.

La fel, liberalii au demonstrat cât sunt de responsabili în gestionarea problemelor din sistemul medical timișorean, presa relatând permanent lipsa materialelor medicale, a echipamentelor, a testelor. Dincolo de haos, cel mai grav aspect este ruleta pe care o joacă PNL cu viața oamenilor. Iar cazul maternității Odobescu este dincolo de performanța de a fi doar un subiect național negativ, este punerea în pericol a vieții unor oameni, începând cu personalul medical, continuând cu pacientele și încheind cu bebelușii infectați cu coronavirus.

Spitalul a avut neșansa de a fi aservit politic primarului și prefectului, care girează o conducere discreționară, dovedită ca fiind incababilă să gestioneze criza, și, cel mai grav, dovedită ca fiind mincinoasă! Dezvăluirile despre modul în care a fost gestionată situația acestui spital arată clar că singura preocupare a șefilor liberali a fost să-și acopere urmele, fără să pună în balanță cu faptele lor, sănătatea oamenilor, pericolul, trauma și drama prin care ar putea să treacă aceștia și familiile lor.

Bazat pe aceste fapte, considerăm că scandalul de la Maternitatea Odobescu a depășit faza de răspundere pe persoană fizică. PNL trebuie să-și asume in corpore drama bebelușilor infectați cu coronavirus, a mamelor, a personalului medical. Este o catastrofă de management medicalo-politico-liberal, o dovadă clară de incompetență și o mostră de nepăsare față de viața unor oameni. Sperăm din suflet ca toți cei infectați să scape ușor de virus și să depășească acest coșmar”, își încheie comunicatul reprezentanții PSD Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.