Noi reguli pentru proprietarii sau administratorii imobilelor au intrat în vigoare prin Legea 101/2020, care modifică prevederile Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.
Iată, pe scurt, principalele noutăţi care au intrat în vigoare prin Legea 101/2020, care modifică prevederile Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor:
1. Prevederi privind electromobilitatea
În cazul clădirilor nerezidenţiale noi sau supuse unor lucrări de renovare majoră, care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligaţi să instaleze cel puţin un punct de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum şi tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puţin 20% din locurile de parcare prevăzute.
Acestea trebuie să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice. Regula se aplică atunci când parcarea se situează în interiorul clădirii sau este adiacentă acesteia, ori dacă măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a clădirii/parcării.
În cazul clădirilor nerezidenţiale existente cu peste 20 de locuri de parcare, proprietarii au obligaţia de a instala până la data de 1 ianuarie 2025 un număr de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice cel puţin egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Excepţie de la aceste obligaţii fac clădirile deţinute şi ocupate de întreprinderi mici şi mijlocii. În cazul clădirilor rezidenţiale noi sau renovate major, care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, sunt obligaţi să asigure instalarea tubulaturii încastrate pentru cabluri electrice pentru fiecare loc de parcare, pentru a permite instalarea într-o etapă ulterioară a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Prevederile de mai sus nu se aplică clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale noi sau supuse unor renovări majore pentru care au fost depuse cereri de autorizaţie de construire înainte de 10 martie 2021. De asemenea, ele nu se aplică nici clădirilor existente rezidenţiale şi nerezidenţiale supuse unor renovări majore pentru care costul estimativ al instalaţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi de încastrare, prevăzut în devizul general şi specificat în memoriul pe specialităţi, depăşeşte 7% din costul total al renovării majore a clădirii.
2. Prevederi privind controlul automat al temperaturii
Legea 101/2020 prevede şi că pentru clădirile noi al căror certificat de urbanism este emis după data de 15 septembrie 2020, investitorii sunt obligaţi să asigure echiparea cu dispozitive de autoreglare pentru reglarea distinctă a temperaturii şi calităţii aerului interior, în fiecare încăpere încălzită/răcită, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic şi economic. Pentru clădirile existente, proprietarii/administratorii sunt obligaţi să instaleze, tot în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic şi economic, dispozitive de autoreglare a temperaturii la înlocuirea generatoarelor de căldură/frig.
Pentru clădirile existente conectate la sisteme de încălzire centralizată, dacă la înlocuirea generatoarelor de căldură din sistemul de termoficare echiparea cu dispozitive de autoreglare nu este fezabilă din punct de vedere economic sau poate conduce la încălcări ale dreptului de proprietate, proprietarii/administratorii sunt obligaţi să instaleze dispozitive de autoreglare atunci când sunt înlocuite schimbătoarele de căldură din clădiri.
3. Prevederi privind Strategia naţională de renovare pe termen lung
Pentru sprijinirea renovării parcului naţional de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, publice şi private, şi transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficienţă energetică şi fără emisii de carbon până în anul 2050, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) elaborează o strategie de renovare pe termen lung, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
O primă versiune a strategiei se va publica pe pagina de internet a MLPDA până la data de 15 august 2020. Strategia se actualizează o dată la 10 ani şi se transmite Comisiei Europene ca parte a Planului Naţional Integrat de Energie şi Schimbări Climatice, elaborat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Pentru a sprijini mobilizarea investiţiilor în renovări, Legea 101/2020 mai prevede facilitarea accesului la instrumente de consiliere accesibile şi transparente, cum ar fi ghişeele unice pentru consumatori şi serviciile de consultanţă în domeniul energetic, în ceea ce priveşte renovările care vizează eficienţa energetică şi instrumentele financiare relevante. Legea 101/2020 transpune prevederile Directivei 2018/844/UE privind performanţa energetică a clădirilor şi ale Directivei 2012/27/UE privind eficienţa energetică.
sursa – adevarul.ro