Mihai Vakulovski este scriitor, doctor în Litere, născut în 1972 la Chişinău. Fiul lui Alexei şi Sofia, fratele lui Alexandru Vakulovski. Debut — în 1997, cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi (Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Soros). A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate. Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate. Traducător din literatura rusă, tradus în mai multe limbi. Fondator al revistei web Tiuk! (tiuk.reea.net), pe care o realizează de peste 18 ani, împreună cu Alexandru & Carmina Vakulovski și Dan Perjovschi. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK!
Robert Şerban: În tinereţe, eram convins că meseria de librar e printre cele mai frumoase din lume. Asta până când, câteva luni, am fost şi librar (spun şi fiindcă făceam asta după-masa, până seara târziu, după ce terminam serviciul la editura Brumar). A fost un coşmar generat de faptul că numai de citit nu aveam timp, aşa cum îmi imaginasem eu. Tu eşti librar de ani buni. Am fost eu… ghinionist sau se întâmplă şi la case mai mari poveşti ca a mea?
Mihail Vakulovski: Librarul are un loc de muncă de vis doar pentru cei care n-au muncit nicio zi la librărie (de aceea experimentul Librar pentru o zi e o jignire a librarilor. Cică: „vă aştept diseară, de la şapte”. What? „Librar pentru O ZI”, de la 7 seara!?). Profesia de librar e ca orice loc de muncă — cu avantaje și dezavantaje. Dar — da, oricum e mai fain decât în alte locuri, mai ales pentru un om care are treabă cu cărțile sau literatura. Important e să-ți placă şi să ţi se potrivească, să lucrezi într-un loc fain, alături de colegi de treabă.
R.Ş.: Ce preferă să citească braşovenii: proză, istorie, politologie, poezie, literatură pentru copii, eseistică? Sunt tineri sau… maturi cititorii?
M.V.: Brașovenii citesc exact ce citesc și timișorenii sau sibienii — de toate. Dar multă lumea din afara Brașovului se miră de secțiunea de poezie (majoritatea ne spun, unii scriu pe facebook după ce ne vizitează), că avem cam tot ce apare pe piața editorială, foarte frumos aranjate-n rafturi. Asta pentru că brașovenii caută, cumpără și citesc poezie bună, contemporană, nu numai clasici. Copiii și adolescenții citesc mai mult proză, bătrânii — mai mult istorie, mărturii și jurnale, dar să nu generalizăm, totuși.
R.Ş.: Pentru unii scriitori, locul de muncă e inspirant. Nu puţini librari ţin jurnal în care povestesc fel de fel de întâlniri, de la cele amuzante, cu cumpărătorii, până la cele cu cărţile şi scriitorii lor. Chiar tu mai postezi, uneori, câte-o picanterie. Ai un astfel de jurnal? Care ar fi un top 3 al unor întâlniri de neuitat?
M.V.: Ţin jurnal de când mă ştiu, doar că, la un moment dat, pe la sfârşitul facultăţii, le-am pus pe foc — şi jurnalele, şi scrisorile & fotografiile de la gagici. Îmi amintesc pentru că, după ce-am adunat toate hârtiile de care am hotărât să scap, m-am dus în vie, am făcut un foc din ele, ardea frumos, a apărut tata, care m-a învăţat să scriu jurnal, pentru că, astfel, te obişnuieşti cu scrisul, zicea el, şi, calm, a zis: „Mai ai, bădie Mihai? Mai arde, dacă mai ai”. Pe următorii ani i-am codat, când au apărut computerele, şi nu mai ţin minte parola, deci le-am rezolvat şi pe alea. Scriu şi acum şi, da, cele mai multe însemnări sunt legate de munca de librar. Aş putea scrie oricând o carte cu acţiunea în librărie sau pornind de la librărit, dar mă abţin din toate puterile să n-o fac. Un jurnal de librar ar fi foarte interesant, dar s-a făcut deja.
Nu-mi place să fac topuri, dar avem personaje şi întâmplări de neuitat, fireşte. Unii sunt duşi cu pluta (majoritatea — foşti intelectuali, din păcate), alţii sunt foarte interesanţi, originali, surprinzători (copii, de obicei). Hai să-ţi povestesc câteva numai din prima săptămână de muncă.
Pe locul întâi, de departe, (mai) e Afrodita, o fostă arhitectă, care, la prima noastră întâlnire, să zic aşa, mi-a povestit, de la uşă până la casă, mult prea multe chestii într-o singură frază. A intrat cu întrebarea dacă nu ne e frică să nu ne ia localul Ceauşescu, că cei de la procuratură aşa au păţit, apoi ne-a zis că i s-a propus să se facă profă la facultatea de arhitectură, dar ea a preferat să se ducă pe şantier, „pe şantier mi-am pierdut virginitatea”, şi tot aşa, apoi a declarat că ar fi cumpărat ceva, dar c-a promis că cumpără din altă parte şi a plecat — ce personaj! La a doua vizită a spus aşa: „Ne-au chemat la paradă, dar în mașină erau doi de Ceaușescu și două de Ceaușescu. Am suferit mult din cauza lor, Ceaușescu e Diavol și ne terorizează în Răcădău. Ceaușeştii nu m-au lăsat să mă căsătoresc, pentru că tata era prieten cu ungurii, și Ceaușeasca s-a culcat cu Reagan, care era atunci impresar, și când a venit în România i-a tras-o lu’ Ceaușeasca și a spus: „Eu sunt Diavolul și voi deveni președintele Americii!”, și rușii l-au susținut, pentru că toți comuniștii sunt cu Diavolul și de aceea nu mai poţi să știi cine e bun și cine e rău, pentru că comunismul era bun și ilegaliștii au înfundat pușcăriile pentru ideile lor progresive. Aveam o colegă pe care o voia Reagan, aia era cu soțul ei, dar a trebuit s-o cedeze, că era tare credincios şi i-a fost frică să se pună cu Diavolul. Eu am fost repartizată la Oradea, unde m-am şi căsătorit, iar când am ieșit din biserică Isus Hristos mi-a adus verigheta, iar Dumnezeu — rochia de mireasă. Eu l-am cunoscut pe Stalin. Brejnev era ucrainean, și când Ceaușescu s-a dus în Basarabia, Stalin, care era cu Diavolul, le-a împărțit harta cum a vrut el și ucrainenii au trebuit să păcătuiască și să accepte teritorii străine. Stalin a murit ajutat de mine și de un văr de-al lui Ceaușescu, apoi s-a dus la Kremlin și ai lui au trebuit să-l ajute, să nu se chinuie. Răcădăul e terorizat de familia lui Ceaușescu, eu acum m-am mutat, nu mai stau cu fiu-meu, care și-a luat două tipe care îi spun că se culcă cu el doar dacă-i promit că mă omoară pe mine. Fiu-meu e cu Diavolul, să vedeți ce gălăgie face seara, dar nici eu nu mă las, dimineața pornesc aspiratorul și fac gălăgie cât se poate de mare, nu țin cont că e dimineață. Am un aspirator din ăla care nu face mare gălăgie, din păcate. Fiu-meu e nevoit să se culce de două ori pe săptămână cu tatăl uneia dintre ele, ca să-l lase să se culce și cu ele, dar bănuiesc că copiii nu-s ai lui, că e cu Diavolul. Știți, eu l-am ajutat pe primul meu copil să ajungă la ceruri, spre binele lui şi spre cinstirea lui Isus. Am avut numai de suferit din cauza lui Ceaușescu, am rămas fără buletin, că aveam numele soțului și am divorțat ca să-mi iau iar numele meu, dar nici după 1990 nu mi-au dat ăștia buletin, că au vrut să mă bage la întuneric, așa cum își băga Stalin generalii 7 zile la întuneric, apoi aceia erau sinuciși”… Şi asta nu e tot. La un moment dat, un nene care se tot holba la cărţile şi hărţile turistice vine la Afrodita şi zice admirativ: „Dar sunteţi un izvor de înţelepciune, ar trebui să înregistraţi tot ce spuneţi, să nu se piardă atâta ştiinţă”. (Crezusem că face mişto, dar nu, omul era serios şi susţinea asta şi după ce-a plecat A.) Şi nici asta nu e tot. Ce-i răspunde Afrodita: „Dragă domnule, unele lucruri pe care le descoperim de fapt sunt redescoperite, nimic nu se pierde. Noi ne bucurăm că în 1944 am descoperit betonul, pe vremea lui Stalin, şi credeam că e o descoperire genială, dar de fapt romanii aveau beton în Antichitate, iar noi doar l-am redescoperit în ’44”…
Intră unu’, vorbind singur: „Ia o carte, nu te opri la vederi, caută cartea, ia-o și pleacă, lasă vederile-n pace şi caută cartea, ia-o şi pleacă…” și tot așa; „O mămică-i zice băiețelului: „Îți luăm cartea asta, dacă vrei să te faci bucătar”. „Vliau să mă fac dinodaul”!”; vine un nene, se uită fix, întreabă: „Unde e colegul?” „Nu mai lucrează aici”. „I-am adus o carte de-a unei poete pe care a blocat-o Manolescu, i-a confiscat manuscrisul și”… „Am auzit când i-ați povestit”. Se uită și mai fix în ochii mei: „Asta e pentru el, iar asta e pentru soția dv.” „Poftim?” „E pt. soția dv. Ce, nu aveți o soție?”.
Uite ceva ce nu ştiu dac-ar putea inventa nici Eugen Ionescu, nici Tristan Tzara:
— Cu o întrebare doar. Doamna Herman Edith.
— E carte?
— Nu, caut, e o fostă vecină de-a mea.
— Și ce e cu ea?
— A fost bolnavă, poate că nici nu mai e.
— Și ce vreți să întrebați, că nu înțeleg?
— Există?
— De unde să știu? La noi nu lucrează. Asta sigur.
— Credeam că poate o găsesc aici… Înseamnă că o găsesc altundeva…
Dar hai să încheiem cu o amintire drăguţă şi frumoasă — o fetiță, în librărie: „Sunt foarte fricoasă, foarte, foarte fricoasă. Înainte nu mi-era frică nici să stau noaptea pe întuneric, iar acum mor de frică”. — Păi de ce? — „Nu știu”. — N-are de ce să-ți fie frică. — „Știu, așa mi-a spus și mama, înainte nici nu știam ce-i aia frică”. — Și cum ai aflat? — „Am auzit cuvântul, am intrat pe net și am dat o căutare”…
R.Ş.: Cumpără cărţi scriitorii sau doar le răsfoiesc în librărie? Există un autor de care eşti întrebat des?
M.V.: Dacă intri într-o librărie ca a noastră e foarte greu să nu-ţi alegi ceva. Fac destul de multe CenaKLUburi Tiuk la librărie (am ajuns la a 108-a ediţie) şi văd că aproape toţi scriitorii invitaţi îşi cumpără câte ceva. Da, sunt scriitori-vedete; din fericire, din toate genurile, nu numai cei care apar pe sticlă.
R.Ş.: Au lansările de carte cârlig la cititori? S-ar putea face alt tip de acţiuni care să iasă din rutina celor pe care le organizăm şi la care participăm de atâţia ani?
M.V.: M-a mirat că la lansările de carte de obicei se cumpără doar cartea lansată. Dacă vii să lansezi noua ta carte — să nu te aştepţi c-o să dai autografe şi pe alte cărţi de-ale tale, mi se pare foarte ciudat, dar am observat că aşa se întâmplă. Eu la CenaKLUb Tiuk fac altfel de întâlniri, de aceea e şi cenaclu, şi club chiar din titlu. De cele mai multe ori au succes (uneori, chiar neaşteptat), dar de câteva ori mi-am zis că nu mai fac nicio întâlnire subtâmpitorească. Lansările îşi mai justifică existenţa doar pentru întâlnirea cu scriitorul, altfel — s-a mers mai departe. Să amintim numai de fest-urile CDPL făcute de Un Cristian (B.), întâlnirile organizate de Bogdan Munteanu (Tm) şi Robert G. Elekes (Bv), cenaclurile lui Ştefan Manasia (Cj), Radu Vancu (Sb), Claudiu Komartin (B.), Moni Stănilă (Ch), Dumitru Crudu (Ch).
R.Ş.: Când trăieşti tot timpul între cărţi — şi la serviciu, şi acasă —, mai apare chef de scris? De ce mai e nevoie de încă un op în plus? Lucrezi la vreo carte, îţi apare ceva?
M.V.: Noi, poeţii, putem să scriem oricând şi oriunde. Dar e greu să scrii un roman când trebuie să munceşti opt ore pe zi. E ca-n bancul ăla rusesc — o ţigară îţi fură jumătate de oră din viaţă, un pahar de alcool — o oră, iar o zi de muncă — opt. De când lucrez la librărie (de pe 15 ianuarie 2015) n-am mai scris altceva decât existeme (ce-i drept, s-au adunat de vreo două volume, dacă aş vrea să public), cronici literare şi recomandări (mai ales pentru revista mea, Tiuk), editoriale pentru Zile şi Nopţi. N-am mai tradus deloc. Dar am finalizat un proiect mai vechi, început acum vreo 20 de ani, care s-a numit „Footoaparatul”, iar acum i-am găsit alt titlu: Tata mă citeşte şi după moarte şi e exact despre ce zice subtitlul: (poVeste 18+/despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice). E o proză care nu poate fi comparată decât cu un manuscris pe care n-am fost în stare să-l termin după moartea tatălui: Totul, aproape totul despre tata, care, probabil, va urma, dacă n-o să i-o ia înainte vreun volum de existeme.
Cu ce poezie ai contribui la o antologie a poeţilor contemporani?
M.V.: Ar trebui să aleagă antologatorul. Aş propune „Paşii taţilor noştri” sau „Paşii mamelor noastre” sau „ştiu ce-ai făcut astă viaţă”, dar toate-s destul de lungi. Aşa că aleg alt existem, tot din Riduri:
mai bine tu
văd tineri cu Che Guevara pe piept
tatuaţi cu Che Guevara
lideri politici cu Che Guevara pe tricouri
oligarhi cu Che Guevara pe portofel
cântăreţi Che Guevara
poeţi Che Guevara
ce de Che Guevara
veneam la lucru şi un bătrân aurolac dormea dus
sub o bancă din parcul de alături
iar Che Guevara de pe tricoul lui îi veghea somnul
îi liniştea visele
îi pregătea gânduri limpezi
amintiri frumoase pline de viaţă
speranţe mincinoase
tineri tineri tineri cu Che Guevara
în cap
Che Guevara care omora copii
decât Che mai bine Lenin
decât Hitler mai bine Lenin
decât Stalin mai bine Lenin
decât Lenin mai bine Jim Morrison
decât Jim mai bine Jerry
decât Jerry mai bine Henry Miller
decât Henry mai bine uită-te în jur
la părinţii tăi la prietenii tăi la colegii tăi
la ţara în care trăieşti la oraşul în care eşti
uită-te în jurul tău
şi gândeşte-te la tine
gândeşte-te un pic mai mult la tine
gândeşte-te la tine