Noi plantări de arbori pe C.D. Loga. O impune Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului

126

Primăria Timişoara trebuie să planteze noi arbori pe bulevardul C.D. Loga în această primăvară. O impune Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş. Decizia vine după o serie de tăieri de copaci de pe această stradă efectuată de angajaţii Horticultura.

Potrivit prefecului judeţului Timiş, Eva Andreas, în urmă cu 2 zile, la Primăria Timişoara a avut loc un control al inspectorilor de mediu, iar joi a fost finalizat raportul.

„Conform celor constatate, în timpul controlului, Primăria municipiului Timișoara, prin SC Horticultura SA, a “executat lucrări de tăiere salcâmi din aliniamentul stradal existent pe bd. CD Loga” la circa 50 de exemplare, din cele 401 exemplare cât a conținut întregul aliniament. Pentru starea fitosanitară a unui eșantion de 100 de salcâmi de pe bd. C.D. Loga a fost prezentat un memoriu justificativ elaborat de specialiști din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara conform căruia un număr de 92 de exemplare au prezentat diverse semne de boală care impuneau tăierea ( prezența în coroană a ramurilor moarte sau pe moarte, lăstari uscați, necrozați, scoarță detașată de trunchi, simptome de putrezire, lemnul trunchiului putred…)”, se arată în raport.

Acum angjaţii firmei de horticultură trebuie să planteze noi arbori până în data de 15 aprilie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.