Noi migranţi prinşi în Timişoara. Peste 200 au fost descoperiţi anul acesta

156

Poliţiştii locali din Timişoara au prins un nou grup de migranţi care a intrat ilegal în ţara noastră şi şi-a croit drum până la Timişoara. Aceștia au fost descoperiţi noaptea trecută pe str. Circumvalațiunii, în zona pasajului. Este vorba despre 9 adulți și 6 minori, aceștia din urmă cu vârste cuprinse între 2 și 8 ani, toți din Irak.

Unul singur dintre ei a putut comunica datele celor depistați, fiind vorbitor de limba engleză și declarând că ar fi venit din Serbia în România. Cum nu aveau documente asupra lor, polițiștii locali i-au predat polițiștilor de la Secția 4 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, transmite Politia Locală Timişoara.

Acesta este cel de-al doilea grup de migranți depistat în ultimele zile după ce, sâmbătă, un alt grup de 8 persoane a fost depistat pe Splaiul Nicolae Titulescu. Numărul acestor persoane depistate numai de polițiștii locali pe străzile orașului, adăpostindu-se în parcuri, sub poduri, pe malul Begăi ori în clădiri degradate, a trecut de 200 până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.