Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi dimineața, 4 noi decese cauzate de pandemia de coronavirus. Bilanțul ajunge astfel la 1.151.
Este vorba despre 3 femei, de 76, 77 și 89 de ani, din județele Suceava, Vrancea, respectiv Vaslui, și despre un bărbat de 68 de ani, tot din Suceava.
Pacienții infectați cu COVID-19 sufereau de boli asociate, precum fibrilație atrială, hipertensiune, diabet zaharat, ciroză hepatică, boală renală cronică sau obezitate.