Noapte plină pentru pompierii arădeni. Au lichidat două incendii: la o biserică penticostală și la o casă privată FOTO-VIDEO

8985

Două incendii au avut loc în cursul nopţii, în municipiul Arad. Biserica Betel, situată în zona Lebăda. din cartierul Aurel Vlaicu. şi o casă particulară au fost cuprinse de flăcări.

Primul incendiu a izbucnit la biserică. La faţa locului a intervenit Detasamentul Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare la înălțimi, un SMURD și o autospecială de descarcerare, care au reușit să lichideze flăcările după mai bine de o oră. Focul a distrus aproape 60% din interiorul clădirii, care a fost renovată recent.

Al doilea incendiu a avut loc la o casă din municipiu, situată pe strada Păcăteanu. Au fost evacuate patru femei si un copil de un an, iar una dintre victime avea arsuri pe mâini şi a  fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

Pompierii urmează să stabilească împrejurările și cauzele care au condus la producerea celor două incendii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.