Pompierii din Caraș-Severin au avut o noapte de foc. Ei au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii, în tot atâtea minute. Ambele focuri au izbucnit în Reșița.
Primul incendiu, anunțat la ora 23:13, pe strada Rodnei, a cuprins un autoturism implicat într-un accident rutier.
”La fața locului s-au deplasat și au intervenit de urgență un echipaj al pompierilor profesioniști și echipaje ale Poliției și Jandarmeriei. Din primele cercetări, cauza probabilă care a determinat producerea incendiului a constat în scântei mecanice care au aprins lichidele combustibile scurse în urma coliziunii celor două autoturisme implicate. Autovehiculul a ars în proporție de 50%, fiind afectată toată partea din față” au tansmis pompierii.
Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat 2 minute mai târziu, la ora 23:15. De această dată, incendiul s-a produs la un coș de evacuare al fumului dintr-o gospodărie de pe strada Feroviarului. Pompierii militari au reușit să stingă flăcările care amenințau să cuprindă întreaga casa, înainte să se producă pagube prea mari. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la 500 lei.
Din fericire, niciunul dintre cele două incendii nu s-a soldat cu victime.