Curtea Constituțională reafirmă că pensiile de serviciu „nu constituie un privilegiu”, în motivarea Deciziei 153/2020 prin care a decis că Legea privind eliminarea acestor pensii este neconstituțională, și avertizează Parlamentul că orice demers în acest sens va avea o soartă similară.

În 6 mai, CCR a decis în unanimitate că Legea privind eliminarea pensiilor speciale, adoptată de Camera Deputaților la finalul lui ianuarie, este neconstituțională „în ansamblul său”. Legea prevedea eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, dar și pentru membrii Curții Constituționale. Erau exceptați însă angajații din Armată și din ministerul de Interne.

Potrivit motivării deciziei, care a fost publicată vineri, legea declarată neconstituțională „pornește de la o premisă contrară deciziilor Curții Constituționale prin care s-a statuat în mod expres că pensiile de serviciu nu constituie un privilegiu”.

Iar orice alt demers viitor va avea aceeași soartă, după cum se arată în finalul motivării:

• „În ceea ce privește efectul juridic al deciziei de constatare a neconstituționalității legii în ansamblul său, Curtea reține că acesta este circumscris art.147 alin.(2) și (4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie, astfel că Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, iar, în ipoteza iniţierii unui nou demers legislativ, de a se conforma celor statuate prin decizia Curții”.

În motivare, Curtea reia o serie de decizii din trecut prin care a stabilit același lucru: pensiile de serviciu nu sunt un privilegiu, iar abrogarea reglementărilor referitoare la pensia de serviciu a magistraților „încalcă dispozițiile constituționale care consacră independența justiției”.

Astfel, reamintește Curtea, prin decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, a stabilit că ”instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii”. Argumentul? Aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi „sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au.”

Tot atunci, CCR stabilea că diferențele dintre pensiile de serviciu pentru militari și pentru magistrați și pensia comună de asigurări sociale „nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituţie” deoarece celor două categorii de angajați le sunt impuse „obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv şi rezonabil o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri”.

În opinia unanimă a judecătorilor CCR, „nivelul adecvat al remunerării și al cuantumului pensiilor magistraților reprezintă o compensație parțială a lipsei unor drepturi fundamentale, din categoria drepturilor exclusiv politice (dreptul de a fi aleși în Camera Deputaților, Senat, în funcția de Președinte al României ori în organele administrației locale, precum și dreptul de a fi aleși în Parlamentul European) și a drepturilor social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum și a incompatibilităților stabilite la nivel constituțional pe parcursul întregii cariere profesionale”.

În decizie, CCR critică și conținutul expunerii de motive a Legii declarate neconstituțională:

• „Inițiatorii legii pornesc de la o premisă exprimată tentențios în primul paragraf al expunerii de motive, în sensul că ”lipsa unor prevederi clare, obiective și transparente de stabilire a categoriilor profesionale ce ar putea să beneficieze de pensii de serviciu, precum și lipsa unei limitări a cuantumului pensiilor de serviciu a transformat acest sistem de pensii de serviciu într-una dintre cele mai mari probleme ale României.”
• În continuare, se invocă ”sentimentul de dezaprobare, nemulțumire și frustrare față de acest sistem de pensii de serviciu”, precum și o cercetare sociologică ”din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018”, pe ”un eșantion reprezentativ” (fără a se preciza ce înseamnă aceasta), din care ar rezulta că ”peste 80% din populația României solicită eliminarea pensiilor de serviciu, cunoscute ca pensii speciale”.
• ”Sentimentul” invocat și studiul menționat obligă legiuitorul – potrivit celor consemnate în aceeași expunere de motive – să intervină pentru ”stoparea acestui fenomen care generează nemulțumire”.
• Se invocă apoi – fără a se prezenta niciun studiu sau alt instrument de documentare – ”diferențe colosale” în privința cuantumului pensiilor, pensii ”revoltătoare”, ”anomalii sociale ireversibile”, de unde concluzia că ”abrogarea cât mai urgentă a prevederilor legale privind existența pensiilor de serviciu este necesară și chiar obligatorie”. Se mai invocă argumentul de natură financiară, respectiv ”dezechilibre majore la fondul de pensii” și cheltuielile anuale cu plata pensiilor de serviciu, de asemenea fără a se prezenta nicio documentare de natură să susțină această concluzie”.
• Pe lângă limbajul nespecific instrumentelor de motivare, remarcat de Consiliul Legislativ în Avizul său negativ, Curtea mai constată lipsa fundamentării concluziei de la care se pornește în expunerea de motive, în sensul de studii, lucrări de cercetare, evaluări statistice, referiri la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a căror implementare este elaborat respectivul proiect, documente oficiale care să susțină în mod obiectiv datele prezentate și concluziile enunțate, de natură să justifice intervenția normativă.
• Tot astfel, nu se prezintă impactul socio-economic și nici impactul asupra sistemului juridic. Nu rezultă eventuale consultări care ar sta la baza propunerii legislative. Considerentele generale astfel cum au fost enunțate în expunerea de motive nu sunt suficiente din perspectiva cadrului constituțional și legal aplicabil procedurii legislative. Propunerile legislative trebuie fundamentate în mod obiectiv, cu date concrete, care să permită o evaluare corectă a măsurilor propuse.

„Expunerea de motive apare, astfel, ca un început de instrument de motivare, în sensul că prezintă un context social și deficiențe ale legislației în vigoare (lipsă de claritate, obiectivitate, lipsa unei limitări a cuantumului pensiilor de serviciu), fără a realiza o analiză și a identifica soluții care să răspundă în mod real problemelor sesizate. Se propune doar abrogarea unor dispoziții cuprinse în diverse legi speciale, fără a se sesiza diferențele de domeniu de reglementare (dovadă și faptul că nu au fost respectate procedura de sesizare a Camerelor și regulile procedurale de dezbatere incidente pentru o parte dintre normele modificate) și fără vreo corelare legislativă sau propunere de reglementare de natură să stabilească dispozițiile care se vor aplica în locul celor abrogate”, spune CCR.

„Astfel fiind, încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la procedura legislativă, a exigențelor de calitate ale legii mai sus analizate, precum și a celor care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale determină ca legea ce face obiectul sesizării să fie neconstituțională în ansamblul său, în raport cu dispozițiile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5), art.65 alin.(2) lit.j) și art.75 alin.(l) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l), precum și cu art.147 alin.(4)”, concluzionează CCR.

Sursa: www.hotnews.ro