Am o slăbiciune pentru stâlpii de iluminat: jumătăți de parabolă, ce stau cu fruntea plecată pe străzile noastre; flori ale soarelui, sintetice, de curent alternativ, sub care, totuși, până dimineața, se-adună adesea coji de semințe reale. Prăjite! Dar și jumătăți de parabolă ce spun adevăruri pe departe. Povestiri care, odată aprinse, vorbesc parcă mai neclar, mai obscur. Într-un cuvânt, pălăvrăgesc: vara, cu capul în nori de fluturi, iarna, în fulgi de zăpadă. Totuna!
Din beton, metal sau fibră de sticlă, stâlpii de iluminat suportă orice. Ca hârtia, pe vremuri, ca monitorul, acum. Mai cu seamă, anunțuri și oferte. Sunt paginile de mică publicitate la îndemâna oricui, pilonii pe care se sprijină economic media tabloidă dintre blocuri: bărbații întârziați și adolescenții îndrăgostiți.
Între atâția și-atâția din oraș, am și eu unul preferat. Cel din dreptul ferestrei mele. Un stâlp din cei patru de pe stradă, care vorbește de la sine, ca o columnă electrificată, cu becul ars din când în când. Și, mai în glumă, mai în serios, oferă, de o săptămână încoace, trecătorului o pildă, un adevăr implacabil. Fiindcă, sub afișul cu un câine pierdut de Revelion, cineva a lipit un poster ce anunța întâlnirea de joia trecută a primarului Timișoarei cu noi, cetățenii de la Favorit. Iar adevărul a apărut din paginarea pe coloană, singura posibilă pe stâlpii de iluminat, a lipitorului anonim — zețar inspirat, chiar dacă voluntar sau nu.
Din formatul A4 de sus, locatarul află câte ceva despre câinele rătăcit în sărbătoreasca (fatidica, pentru stăpânii animalului) dată de 1 ianuarie. Și anume că patrupedul e vaccinat, prietenos și foarte jucăuș. Dar, mai ales, i se aduce la cunoștință că răspunde la numele de Lex. Chiar așa! Oricât am fi de tentați să dăm vina pe o greșeală de culegere ivită în latinescul nume al ființei: Lex, adică „lege”. Nu, nicidecum predictibilul, banalul Rex, „rege”! Sau, dacă vreți, un fel de, dar pentru (foarte) rârâiți. Formatul policrom identic, amplasat imediat sub, ni-l înfățișează pe profesorul Nicolae Robu, sub genericul „Părerea ta e importantă”, pe un fundal „galbastru” — ca să-l citez (nepedepsit?!) pe cel mai important poet al Timișoarei de azi, Șerban Foarță —, dorind să comunice cu alegătorii din zonă, în 28 aprilie.
Așadar, aproape cinci luni vor fi trecut până la împlinirea unui colaj pe stâlpul meu. A titlului II, capitolul I, articolul 16, paragraful 2 din Constituția României: „Nimeni nu este mai presus de lege”. De Lex, vietatea vaccinată, prietenoasă și foarte jucăușă, pierdută și — sper — de-acum regăsită de proprii-i stăpâni. Timp în care istoria imediată a Timișoarei s-a scris, de bine, de rău, dar mai ales s-a afișat și a trecut prin fața noastră grăbită. Fără explicații, ca orice istorie, de pe orice columnă. Iar posterul primarului și-a găsit locul. Un loc bun pe un stâlp de iluminat.
Și colajul poate continua în jos. De azi, odată cu startul campaniei pentru locale, în (și) mai multă liniște. De pildă, cu posterul principalului contracandidat al lui Robu la primărie, doctorul Florin Bîrsășteanu. Care, între altele, afirmă: „Vreau pentru Timișoara siguranță”. Un lucru bun pentru un stâlp de iluminat.
