Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.
„Mi-am depus candidatura cu hotărârea fermă ca, înțelepțit după înfrângerea din 2020, împreună cu echipa și cu suportul timișorenilor iubitori de Timișoara, să scoatem orașul din declinul pe care l-a cunoscut în ultimii ani și să facem din Timișoara orașul în care oamenilor le este drag să trăiască. Vom valorifica oportunitatea extraordinară pe care o avem acum, ca puterea să fie a celor implicați în aceste candidaturi, atât la municipiul Timișoara, cât și la Consiliul Județean Timiș și la nivel național. Noi suntem optimiști că vom câștiga alegerile la toate aceste niveluri, iar atunci, în coerență de administrare publică, de guvernare locală și națională, vom răspunde așteptărilor oamenilor”, a spus Nicolae Robu în momentul depunerii oficiale a candidaturii.
Alături de Nicolae Robu, au fost prezenți la depunerea oficială a candidaturii Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților și candidatul Alianței PSD-PNL la Consiliul Județean Timiș, Vasile Blaga, președintele interimar PNL Timiș, Cristian Bușoi, președintele interimar PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, directorul de campanie al lui Nicolae Robu, membri de partid și susținători.
Nicolae Robu și-a prezentat planurile pentru oraș în Programul de guvernare locală competentă și eficientă pentru Timișoara. Acesta prevede proiecte pentru modernizarea și dotarea spitalelor care aparțin municipalității, reamenajarea clădirilor în care funcționează unități de învățământ, crearea de noi creșe, dezvoltarea infrastructurii rutiere și înnoirea parcului auto al STPT.