Nicolae Robu, inginer, profesor, politician, primar, cântăreț și… poet! Între Vlahuță și Macedonski… VIDEO

304

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, pare să fie inepuizabil. Inginer ca formare, profesor universitar, rector al Universității Politehnica, și-a descoperit pasiunea pentru politică destul de târziu, dar a urcat repede. Pasiunea pentru cântat i-o cunoșteam mai demult. Iar faptul că Timișoara a câștigat titlul de capitală culturală europeană, pare să-l inspire pe edil.

Acesta s-a relaxat, de ziua lui, cântând la chitară și a postat și o înregistrare pe pagina sa de Facebook, în care interpretează o piesă a cărei muzică îi aparține, iar versurile sunt semnate Nicolae Robu, Alexandru Vlahuță și Alexandru Macedonski.

”IATĂ-MĂ ȘI CÂNTÂND!

Așadar:
Titlul piesei: M-am regăsit
Muzica: Nicolae Robu
Versurile: Nicolae Robu,
Alexandru Vlahuță,
Alexandru Macedonski
M-am regăsit
(1) M-am regăsit.
(2) Ce dor mi-era de mine,
(3) Copilul visător de altădată!
(4) Mă simt plutind!
(5) Privirea mea-nsetată
(6) Se pierde-n orizonturi largi, senine.
(7) Și detașat de meschinăria ce mă-nconjoară
(8) Savurez că mi-i dat să trăiesc o nouă primăvară
(9) Mă-alint lăsându-mă mângâiat de blândul soare
(10) Și mă încânt de pomii dați în floare
(11) Și-aud îndemnul:
(12) „Veniți, privighetoarea cântă
(13) Și liliacul e-nflorit!”
(14) Vibrez la el
(15) Și sufletu-mi se-avântă
(16) Să se-nfrupte din clipa ce i s-a hărăzit!
Nicolae Robu este autor
al versurilor (7)…(11) și (14)…(16)
Alexandru Vlahuță este autor
al versurilor (1)…(6)
Alexandru Macedonski este autor
al versurilor (12)…(13)”, a scris Robu pe Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.