4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Nicolae Robu a lansat astăzi o carte, Cartea Neagră a guvernării PSD!

Se împlinește un an de când la guvernare se află coaliția formată din Partidul Social Democrat și Alianța Liberal Democrată. În opinia lor, cu toate zgâlțâielile de pe scena politică, cu mișcări de protest și schimbări de premieri, ar fi fost o guvernare bună ce a adus avantaje evidente în planul dezvoltării țării, în special în plan economic, dar și la alte multe capitole.
Cei din opoziție, așa cum stă bine opoziției, sigur că nu văd deloc astfel lucrurile, ci la cele mai multe capitole cred că la fel de evident, suntem mult rămași în urmă la programul de guvernare. Recent specialiștii PNL au prezentat într-un singur volum, destul de gros, o analiză complexă a anului 2017 cu tot ce a promis guvernarea că va face și ce s-ar fi făcut în realitate. Potrivit acestor specialiști, diferențele dintre promisiuni și realizări sunt vădit în defavoarea PSD-ului.
Documentul intitulat „Cartea neagră a guvernării PSD – 2017 – un an pierdut pentru România. PSD dăuneaza grav românilor”, ce este realmente o carte cu coperți negre, a fost azi prezentată cu destul de multe amănunte și discutată la cele mai importante capitole, de președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.
Dânsul, așa cum a mai făcut-o și cu alte prilejuri, a criticat actuala putere cu vehemență, dar a și acceptat ca fiind pertinente unele măsuri ce sunt de certă sorginte liberală. În general nu tot ce scrie în programul de guvernare PSD este negativ. Are și părți pozitive, dar ca un făcut, exact acestea nu au fost aplicate încă.
De pildă, la capitolul economic crede că scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10 procente este bine venită și e una din măsurile ce erau și în vederea liberalilor de a fi implementată la o posibilă venire a lor la putere. Dar de la o măsură teoretică până la aplicarea corectă a ei este o cale lungă. Nu au fost luate toate măsurile ca prin această reducere a impozitului să nu scadă bugetele locale. Acestea sunt foarte afectate și nu se pot realiza cele deja angajate. Guvernul a promis că va compensa aceste pierderi locale prin fonduri suplimentare de la bugetul național. Dar acest lucru încă nu s-a întâmplat. Nicolae Robu, din perspectiva de primar, ar fi bucuros ca măcar o parte să fie echilibrat cu bani de la centru dacă nu chiar întreaga sumă ce se pierde. Primarul îndeamnă la calm și răbdare până pe data de 10 sau 11 februarie când se va vedea cât se compensează de la bugetul central la cele locale. Speră să fie un procent cât mai mare chiar dacă nu integral. Dacă compensările nu sunt conform legii, crede că ar fi o soluție să iasă cetățenii în stradă pentru proteste, așa ca și la cererile de natură juridică.
Sigur că legea poate să prevadă compensarea pierderilor, dar se știe că legile în țara noastră se respectă doar când sunt în favoarea guvernanților. Exemplul celebru este acel procent de 6 la sută ce ar trebui să meargă anual la Învățământ (conform legii) dar de fiecare dată se dau derogări ce amână cu câte un an această aplicare.
Primarul Robu a mai spicuit din carte neagră date de la cele mai importante capitole și balanța realizărilor și cea a nerealizărilor este extrem de nefavorabilă PSD. La o numărătoare sumară, din cele 724 de măsuri asumate de PSD-ALDE nu au fost realizate sau îndeplinite complet decât 33 de măsuri.
Succint, măsurile asumate și cele neîndeplinite arată cam așa:
Măsurile din domeniul politicilor publice pentru IMM:
-12 măsuri anunțate, 2 îndeplinite, 5 parțial îndeplinite.
Domeniul energetic, un domeniu extrem de important, trebuia să se modifice legislația fiscală în domeniul petrolului, gazelor naturale și a redevențelor aferente. Au fost promise investiții pentru finalizarea reactoarele 3 și 4 și prelungirea duratei de viață pentru reactoarele 1 și 2. S-a promis că se va lucra la centala de la Tarnița și alte centrale pentru a crește puterea energetică.
-51 de măsuri anunțate și 46 neîndeplinite.
În domeniul resurselor minerale neenergetice:
-4 măsuri anunțate, 3 nerealizate.
În domeniul Comerțului și relațiilor internaționale:
-5 măsuri promise, realizare zero.
La Turism se stă ceva mai bine:
-s-au promis 15 măsuri, dar au fost realizate totuși 3(!), nerealizate 11.
La capitolul Protecția Consumatorului se stă bine! S-au implementat 2 măsuri din cele 4 asumate. Deci o realizare de cincizeci de procente!
În privința fondurilor europene au fost anunțate 14 măsuri iar 11 nu au fost realizate.
Poate cel mai dramatic este în domeniul Transporturilor unde din cele 110 măsuri promise de guvernare au rămas 108 neîndeplinite.
În Agricultură au fost promise 24 de măsuri de reabilitare a unor aspecte ce țin de munca pământului și valorificare produselor și au fost îndeplinite 6 măsuri din care 3 doar parțial.
Sigur că toate aspectele sesizate în cartea neagră pot fi cercetate și analizate de oricine fiind date publice. Nicolae Robu este doar pe jumătate trist la domeniul Justiție unde de fapt crede că e mai bine că nu prea s-a realizat mare lucru fiind situația de așa natură încât este mai bine să nu faci nimic decât să strici și mai rău.
Sigur că vor urma reacții pro și contra celor consemnate în acest raport al guvernării. Important este ca discuțiile iscate să fie constructive și doar controverse, de dragul de a spune câte ceva fără relevanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Citește și :