4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Nicio companie nu vrea să modernizeze gările istorice din Caraș-Severin

CFR Infrastructură a demarat un amplu proces de modernizare a gărilor din țară. Bani există, planul este făcut, licitațiile au fost lansate, dar, în privința mai multor stații din vestul țării, nicio firmă nu este interesată să le reabiliteze.

”Șapte companii românești de specialitate au depus oferte în cadrul licitațiilor publice, organizate de companie, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de stații de cale ferată, incluse în programul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare. Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane de lei, fără TVA”, a transmis CFR Infastructură.

Din păcate pentru gările din Caraș-Severin, nicio firmă nu s-a înscris pentru a prelua contractul de modernizare. Printre acestea se numără și monumentele istorice din Băile Herculane sau Orșova.

”Pentru stațiile Băile Herculane, Petroșani, Orșova, aflate pe raza județelor Caraș-Severin și Hunedoara, Sucursala Regională CF Timișoara a relansat, în data de 12 septembrie, procedura de licitație publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, la prima procedură nefiind depusă nicio ofertă din partea agenților economici de specialitate”, a mai transmis CFR.

Lucrările ce se vor realiza la gările CFR constau în modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă; peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :