Nici 50 de noi cazuri la nivel de județ. Rata de infectare, constantă

    29

    Rata de infectare în Timişoara este azi 1,10, la fel ca în ziua precedentă. La nivelul judeţului, rata este azi 1,02, în foarte ușoară urcare comparativ cu ziua de ieri, când era 1,01. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Nădrag: 5,69.

    În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, doar 46 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, exact la fel ca în ziua precedentă, fiind efectuate 1.888 teste, dintre care 525 de teste rapide.

    Numărul total de decese a ajuns la 1.250, după ce în ultimele 24 de ore au murit cinci persoane din cauza coronavirusului. 51 de pacienți sunt internați pe secțiile ATI din județ.

    Alte 953 de cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 33.222 de teste, iar bilanțul a ajuns la 1.069.770, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Datele transmise joi arată scăderi pe linie – 75 de decese în ultima zi și 829 de pacienți la terapie intensivă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.