Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a desfășurat în județul Timiș, prin Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor, o acţiune de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari.
Această verificare a avut loc în perioada 14.04.2020 – 07.05.2020 în cadrul „Programului principalelor acțiuni ale Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU) pentru anul 2020”, unde au mai participat și reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Timiș, ai Comisariatului Judeţean Timiș al Gărzii Naţionale de Mediu, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiș și ai Gărzii Forestiere Timișoara. Deplasările pe teren au respectat ordonanțele militare impuse de situația de urgență a perioadei.
Comisiile au verificat 38 de localități și cursuri de apă aferente, din bazinele hidrografice: Timiș, Bega, Bega Veche și Bârzava.
Rezultatele controalelor au arătat că majoritatea administrațiilor locale au întreținut curățenia malurilor cursurilor de apă și au luat în serios atribuțiile referitoare la curățarea șanțurilor și rigolelor de colectare a apelor pluviale și asigurarea scurgerii acestora către terenurile liber sistematizate pe toată raza localității. Desigur, au existat și abateri de la normele de bună practică în gospodărirea apelor, găsindu-se depozite de deșeuri pe maluri:
În vecinătatea localității Lugojel, pe malul stâng al râului Timiș au fost identificate cantități apreciabile de deșeuri (menajere, vegetale și deșeuri reciclabile) pe o suprafață de circa 1500-2000 mp. Comunei Găvojdia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională sub forma de avertisment și au fost dispuse măsuri de înlăturare a depozitului ilegal. La următoarea verificare făcută de inspectori în luna mai, depozitul de deșeuri neconform fusese înlăturat.
În zona podului spre localitatea Jdioara, în zona de protecție a cursului de apă Valea Slatina, au fost găsite depozitate deșeuri inerte, deșeuri vegetale și menajere pe o suprafață de 100 mp. Au fost dispuse măsuri de înlăturare a depozitului de deșeuri.
În municipiul Lugoj, au fost găsite deșeuri depozitate ilegal pe terenuri virane, foste exploatații de agregate minerale, pe o suprafață de circa 1500 mp. Primăriei Lugoj i-a fost aplicată o sancțiune contravențională sub formă de avertisment și au fost dispuse măsuri de înlăturare a depozitului ilegal, până în 18 mai 2020
Pe malul drept al cursului de apă Timiș, în localitatea Coșteiu, au fost identificate deșeuri vegetale și menajere dispersate. Au fost dispuse măsuri de înlăturare a deșeurilor. La verificarea următoare făcută de inspectori în luna mai, deșeurile fuseseră înlăturate.
Pentru fiecare administrație locală unde au fost identificate deșeuri dispersate pe malurile cursurilor de apă, inspectorii au stabilit un plan de măsuri ce vizează menținerea permanentă a stării de salubrizare a cursurilor de apă în intravilanul localității, întreținerea și decolmatarea permanentă a rigolelor precum și a podețelor de pe raza localității.