Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului efectuează în continuare acțiuni pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația referitoare la abandonarea deșeurilor pe domeniul public, fiind aplicate sancțiuni drastice în cazul celor surprinși că aruncă gunoaie pe stradă, toate acestea în paralel cu acțiunile de identificare a acestora efectuate atât prin pânde cât și prin instalarea de camere video care să-i surprindă pe cei care nu respectă legislația în domeniu.
Un sprijin important vine și din partea populației care sesizează cazuri în care observă cetățeni ce abandonează deșeuri.
Un astfel de caz este cel al unui bărbat care a fost surprins în imagini în timp ce abandona din autovehicul deșeuri pe Calea Moșniței. Acesta a fost identificat de polițiștii locali și sancționat conform Legii 211/2011 cu 2000 lei.
Polițiștii locali au mai aplicat o sancțiune conform aceluiași act normativ, tot de 2000 lei, unui bărbat care a abandonat deșeuri la o rampă clandestină de pe str. Martir Constantin Gârjoabă, acesta fiind identificat în urma verificării conținutului deșeurilor abandonate.
În ultimele zile alte cinci persoane au fost sancționate după ce au fost depistate abandonând deșeuri pe domeniul public.