Nereguli grave într-un spital din sud-vestul țării. Mâncarea pacienților, transportată pe la subsolul clădirii VIDEO

253

Comisarii din cadrul Protecției Consumatorilor Mehedinți au descoperit nereguli grave în urma unor controale efectuate la spitalele din județ, potrivit PS News Mehedinți. La Spitalul Județean de Urgențe Turnu Severin, mâncarea pacienților este transportată pe la subsolul clădirii, iar în bucătărie se foloseau vase ruginite, insuficient igienizate.

Angajații Protecției Consumatorilor Mehedinți au descoperit că angajații cantinei S.J.U. Turnu Severin foloseau ca materie primă pentru pregătirea hranei pacienților carne de  pasăre prezentând fracturi deschise, cu echimoze pe suprafețe extinse, carne de porc porționată, păstrată în stare de refrigerare în vase ce prezentau o cantitate mare de lichid rezultat din dezghețarea produselor, fără etichete cu elemente de etichetare-caracterizare, fără indicarea datei modificării stării termice care prezenta aspect și miros nespecifice, scrie sursa citată.

În bucătărie se foloseau vase ruginite, insuficient igienizate, iar mâncarea destinată a fi servită caldă era păstrată la temperatura camerei. De asemenea, în urma controlului, s-a descoperit că mâncarea pacienților era transportată pe la subsolul clădirii, unde era depozitat echipamentul deteriorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.