Pe Valea Rudăriei s-au păstrat în mod miraculos 22 de mori cu ciutură (roată orizontală cu cupe radiale), din cele 40 câte au existat. Așezate asemenea unor salbe de mărgele de-a lungul cursului apei, pe o lungime de 3 km în sat și în afara satului, morile valorifică potențialul energetic scăzut al râului Rudăria.

Exploatând la maximum avantajele terenului, corectându-l prin tunele și baraje, țăranii rudăreni au durat, an dupa an și veac dupa veac, un complex mulinologic monumental și pitoresc, ingenios și eficient, capabil să rezolve nevoile de măcinare ale celor câteva sute de familii din momentul maximei expansiuni a localitații. Roțile acționate de forța apei, inima morii, erau confecționate la început din lemn, iar apoi au fost înlocuite cu cele de metal, pe motive de durabilitate.

Lagărul care susține mișcarea de rotație a rămas tot din cremene alb și este cea mai sigură soluție, pentru că aici nu pot rezista rulmenții. Făina produsă aici are un gust inconfundabil. Bobul de porumb este măcinat de pietre cu o viteză mică, față de viteza morilor de curent. La început moara era proprietatea a până la 16-20 de familii care au contribuit la construirea ei. Pe baza unei întelegeri nescrise, fiecare familie are dreptul la un anumit timp de măcinat.

Acest “rând la moară” se poate vinde sau se poate moșteni. O dată pe lună, o zi este rezervată întreținerii morii, aici fiecare familie cu rând își trimite un membru din familie, altfel riscând să-și piardă rândul. Morile de apă de la Rudăria pot măcina, fiecare dintre ele, până la 140 de kilograme de grăunţe într-o oră, atunci când sunt puse în funcţiune la maximă capacitate. Scârţâitul pietrei pe grăunţe parcă acompaniază apa râului care şerpuieşte de la o moară la alta.

Morile poartă numele constructorului, numele locului unde este amplasată sau numele unei “familii șef”. Astfel întâlnim nume ca: Moara cu Tunel, Rosoanea, Viloanea, Trailoanea, Îndărătnica dintre Râuri și Îndărătnica de la perete, Firizoanea, Popascu, Humbroanea, Maxinoanea, Vamolea, Brusoanea, Laiata, Moara din Țarina, Podu Ilochii, etc.

Pe fondul transformărilor postrevoluționare de după 1989, mai multe mori au fost lăsate să cadă în paragină, amenințând astfel întregul sit mulinologic. În sprijinul acestui muzeu în aer liber au sărit cei de la Muzeul Astra din Sibiu, care, contactând fonduri europene, au recondiționat morile prin programul Euroart.

După viitura din 2014, când mai multe mori au fost practic distruse de apele învolburate ale râului, Guvernul a alocat bani pentru reparații și s-a folosit forța de muncă din comuna Eftimie Murgu, pentru că sătenii știau cel mai bine cum să refacă totul.

Autoritățile județene din Caraș-Severin au contribuit la păstrarea acestei adevărate comori din patrimoniul național doar cu reabilitarea drumului de la ieșirea din comuna Eftimie Murgu și până la ultima moară de pe valea Rudăriei, adică circa 4-5 kilometri. Au uitat însă și de drumul de acces înspre complexul de mori de pe Valea Rudăriei. Turiștii care se încumetă pe cei 7 kilometri de drum, care leagă șoseaua națională dintre Bozovici și Plugova cu Eftimie Murgu, au parte de o adevărată aventură, un slalom printre gropile din asfalt. În mod cert, a doua oară nu mai trec pe acolo!