Un tânăr de 28 de ani, din Arad, s-a sinucis pentru că femeia cu care urma să se căsătorească a anulat nunta care trebuia să aibă loc foarte curând.
Polițiștii au fost sesizați la numărul unic de urgență 112 despre faptul că în curtea unui imobil din municipiul Arad, a fost găsit cadavrul unui tânăr, care și-a pus capăt zilelor prin spânzurare. Se pare că, tânărul a fost părăsit de cea care trebuia să-i fie mireasă, motiv pentru care a decis să-și încheie socotelile cu viața. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei.
sursă: glsa.ro