„Suporterii Partidului Democrat din Moldova, împreună cu liderul lor, oligarhul Vladimir Plahotniuc [nume aparent ucrainean — n.n.], tocmai au fugit din ţară, după demisia guvernului lui Pavel Filip. Media din Moldova a scris despre aceasta, observând că oamenii de afaceri şi politicienii şi-au luat zborul în jeturi private. Conform unor relatări, Ilan Shor, care e suspectat că ar fi amestecat în scandalul fraudării miliardului de euro din bănci, a părăsit şi el ţara, împreună cu familia […]. Aceste evenimente din Moldova reprezintă încă o tentativă ratată de revoluţie colorată făcută de interese sprijinite de SUA în lunile din urmă” (Joaquin Flores, www.fort-russ.com, 15 iunie 2019).
În 2016, în mai, Vladimir Plahotniuc, de profesie oligarh, a fost primit cu onoruri la Atlantic Council, la Washington, unde organizaţia, un fel de birou politic al NATO, îşi are the headquarters (sediul central), de David Koranyi şi Andrea Montanino. Era vorba de o Distinguished Leadership Awards — o sărbătorire a aliaţilor. Cu această ocazie, Vladimir Plahotniuc a fost primit şi la Departamentul de Stat al SUA de Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia. (De notat, în plus, că bunicii Victoriei Nuland au emigrat în America din Basarabia la începutul secolului XX.) Victoria Nuland a apreciat rezultatele obţinute de guvernul de coaliţie (care cuprindea şi partidul lui Plahotniuc) în primele sale luni de activitate (vezi Cristi Vlas, www.moldova.org, 3 mai 2016).
După alte relatări, familia marelui Ilan Shor (născut în 1987, la Tel Aviv), primar al oraşului Orhei din iulie 2015, preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii de Economii din Moldova, membru în Consiliul de administraţie al Aeroportului Internaţional din Chişinău şi, mai ales, suspect în povestea cu miliardul devalizat, ar fi plecat la Moscova, dar Ilan Shor se pare că ar fi rămas în republică. Vladimir Plahotniuc ar fi fugit, de fapt, de pe aeroportul din Odesa cu o aeronavă turcească, având ca primă destinaţie Istanbul, după ce s-ar fi oprit mai întâi în Transnistria. Dar Plahotniuc nu a ajuns în niciun caz în Rusia, pentru că acolo îl aşteaptă câteva mandate de arestare.
Vladimir Plahotniuc pare să fie fabricaţia unor interese americane (neoconservatoare?) şi, secundar, un protejat al SIE român. După Alina Mungiu Pippidi („Un elicopter pentru Plahotniuc!”, www.romaniacurata.ro), „Teodor Meleşcanu și Victor Ponta s-au poziţionat pentru Plahotniuc” într-o primă etapă. Dar în această lume „de crabi” (de spioni, de servicii secrete) nu poţi fi sigur de nimic. Nimic nu e ce pare a fi. Foarte probabil, Vladimir Plahotniuc a fost recrutat în 1991–1993 ca „specialist” la Centrul pentru prevenirea şi reabilitarea victimelor minore, „MINOR”, afiliat primăriei Chişinău, o tipică acoperire umanitară pentru serviciile secrete. Din întâmplare, Plahotniuc a fondat Grupul Financiar Moldo-American „ANGELS”, pe care l-a condus până în 2001. Între 2001 şi 2010, a fost director comercial şi apoi director general al Petrom Moldova S.A., ocupându-se de importul şi distribuţia petrolului. Între 2006 şi 2011, a fost şi preşedinte al Victoriabank, una dintre cele mai importante bănci din Republica Moldova. Să ne amintim că, în 2001, la Bucureşti era prim-ministru Adrian Năstase şi că, în 2005, Traian Băsescu-Petrov a devenit preşedinte. În noiembrie 2016, numele lui Vladimir Plahotniuc a fost evocat în jaful secolului, împreună cu o listă de înalţi demnitari.
În 2010, averea lui Plahotniuc era estimată la 300 de milioane de dolari. Acesta deţine hoteluri (în care îşi filmează clienţii, inclusiv pe cei veniţi de la Bucureşti), cluburi de noapte, companii de pază, televiziuni, posturi de radio, un partid şi politicieni din celelalte partide, pe care le finanţează etc. Dar în cazul miliardarilor de carton, fabricaţi de serviciile secrete, de crima organizată, de mafia, adevăraţii proprietari sunt şi în altă parte. Şi asta e valabil în Rusia, în România, în Republica Moldova, dar şi în SUA, Franţa sau Germania.
La 24 iunie va avea loc o întâlnire inedită la Ierusalim, noua capitală a Israelului, între şefii securităţii naţionale din SUA, Israel şi Rusia. Oficial, întâlnirea e consacrată doar discutării situaţiei din Siria. Rusia va cere, probabil, ajutor financiar pentru reconstrucţia Siriei sau cel puţin o uşurare a sancţiunilor aplicate regimului lui Assad, prietenul Rusiei. Washingtonul şi Ierusalimul se aşteaptă, probabil, ca guvernul rus să intervină pentru o relocare a forţelor iraniene din Siria şi a miliţiilor de acolo susţinute de Iran (vezi www.mosaicmagazine.com, 14 iunie 2019).
Să fie noua cedare a Basarabiei înfăptuită de SUA către axa Rusia-Germania (Igor Dodon/Zinaida Greceanîi-ACUM) un gest de bunăvoinţă, o deschidere dintr-o negociere mult mai largă, în care pot fi cuprinse Siria, Iranul, Venezuela, Ucraina? România se poate teme că-i va veni şi ei rândul în scurt timp. Marile puteri cred dintotdeauna că totul se vinde şi se cumpără, şi se simt proprietarii a tot ce mişcă — un hybris bazat pe armate actuale şi pe cuceriri anterioare. Mai rămâne totuşi faptul că România face parte din UE, iar nucleul dur al acesteia, în primul rând Germania şi Franţa, se îndepărtează vizibil de fostul lor protector şi aliat, SUA. Războiul intern Donald Trump-democraţi le ajută din plin.
A fost sau nu Vladimir Plahotniuc doar un proiect american? E limpede că Rusia a câştigat din nou în Republica Moldova. Şi SUA pare să fi cedat ceva ce nu trebuia să-i aparţină niciodată. E vorba oare de SUA sau doar de interese americane izolate? Basarabia, românească, e imaginea în oglindă a decăderii României în drumul ei presupus triumfal spre integrare euroatlantică. Dar cine să se ocupe azi serios de destinul României din care Basarabia ar trebui să facă parte? Puşcăriaşul Liviu Dragnea? Viorica Dăncilă, care, scăpată de binefăcătorul ei, începe să se creadă chiar… Viorica Dăncilă, un nou I.C. Brătianu, fondator al României? Marian Oprişan de Vrancea? Victor Ponta? Teodor Meleşcanu sau Călin Popescu Tăriceanu? Traian Băsescu-Petrov sau Klaus Iohannis?
„Românie, mamă dulce,/ Eu te las cu Dumnezeu,/ Căci duşmanul iar mă duce,/ Iar mă ia din braţul tău!”
(Iosif Vulcan, „Despărţirea Basarbiei de România”, în Lira mea, Oradea Mare, 1882)
