5.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Nebunie de Rusalii. Polițiștii au tras focuri de armă ca să se apere de un tânăr cu furcă…

Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

La data de 19 iunie 2016, în jurul orei 20.54, polițiștii orașului Moldova-Nouă au fost sesizați de către o femeie din localitate despre un conflict pe care aceasta îl avea cu o persoană, la domiciliul de pe strada 1 Decembrie 1918.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a fost întâmpinat în curtea imobilului de un bărbat în vârstă de 27 de ani, având în mână o furcă cu care îi amenința.
În momentul în care bărbatul s-a apropiat de polițiști, îndreptând furca asupra acestora, unul dintre poliţiştii prezenţi l-a somat să înceteze şi după efectuarea somaţiei legale, întrucât acesta nu a renunţat la ameninţare, apropiindu-se, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției orașului Moldova-Nouă.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a suspectului, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Moldova-Nouă cu propunere de arestare preventivă.
Pe numele acestuia instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, tânărul fiind încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Județean Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :