Andrei Budai (33 de ani), un tânăr din Hunedoara stabilit în Anglia, a devenit îngerul păzitor al oamenilor fără adăpost şi al cerşetorilor din oraşul Portsmouth.
Din vara anului trecut, Andrei administrează un salon de frizerie, iar de câteva săptămâni a decis să îşi ofere serviciile gratuit persoanelor în nevoie, din oraşul aflat în sudul Marii Britanii. Ideea i-a venit după ce a văzut mai multe clipuri de internet, în care alţi frizeri, cei mai mulţi din Statele Unite ale Americii, făceau astfel de gesturi pentru oamenii străzii. În iniţiativa sa a colaborat cu un preot, care îi este client al salonului şi în a cărei biserică oamenii fără sprijin găsesesc în fiecare luni un loc unde pot dormi şi cina. De altfel, şapte biserici din Portsmouth oferă, fiecare în câte noapte a săptămânii, locuri de dormit persoanelor fără adăpost, scrie zhd.ro.
Andrei Budai, un tânăr din Hunedoara stabilit în Anglia, a devenit îngerul păzitor al oamenilor fără adăpost şi al cerşetorilor din oraşul Portsmouth.
Din vara anului trecut, Andrei administrează un salon de frizerie, iar de câteva săptămâni a decis să îşi ofere serviciile gratuit persoanelor în nevoie, din oraşul aflat în sudul Marii Britanii. Ideea i-a venit după ce a văzut mai multe clipuri de internet, în care alţi frizeri, cei mai mulţi din Statele Unite ale Americii, făceau astfel de gesturi pentru oamenii străzii. În iniţiativa sa a colaborat cu un preot, care îi este client al salonului şi în a cărei biserică oamenii fără sprijin găsesesc în fiecare luni un loc unde pot dormi şi cina. De altfel, şapte biserici din Portsmouth oferă, fiecare în câte noapte a săptămânii, locuri de dormit persoanelor fără adăpost.
Andrei i-a vorbit preotului Marcin despre cum le-ar putea fi şi el de ajutor „homeless”-ilor, iar în scurt timp la uşa salonului său din Portsmouth au început să vină tot mai mulţi nevoiaşi. „În câteva zile am tuns şi aranjat primii zece oameni fără adăpost, aduşi de părintele Marcin. Cei mai mulţi erau români, polonezi, scoţieni, dar şi englezi, oameni foarte de treabă, care îşi căutau de lucru, sărmani, care aveau nevoie de un astfel de serviciu, însă nu şi-l permiteau”, a povestit Andrei Budai. Povestea tânărului Andrei Budai a apărut într-un ziar din Portmouth, în care reprezentanţii bisericii relatau că membrii comunitatăţii oraşului s-au arătat foarte receptivi la acţiunile umanitare de sprijin a persoanelor nevoiaşe, al cărui număr este în creştere.