Ne-a eliminat Albania! România e cea mai slabă echipă la Euro-2016

455

România s-a făcut de râs la Campionatul European de fotbal 2016, a pierdut în fața Albaniei și iese pe ușa din dos a competiției din Franța. Tricolorii au ”reușit” să sufere primul eșec cu vecina din Balcani, scor 0-1, după cel mai slab meci de la Euro-2016.

Naționala României avea nevoie de o victorie contra Albaniei pentru a se califica în optimile de finală ale Euro-2016! Doar că tricolorii s-au umplut de ridicol și au încasat prima înfrângere din istorie în fața albanezilor. România este astfel prima națională eliminată de la competiția din Franța.

Soarta unui meci catalogat de specialiști drept cel mai slab de la Euro-2016 a  fost decisă de ieșirea aiurea a lui Tătărușanu. Portarul naționalei și al Fiorentinei a comis-o din nou si la Lyon, la fel ca în meciul cu Franța, și Sadiku a marcat unicul gol al partidei în minutul 43.

Fără vlagă și idei în atac, tricolorii au încercat să egaleze măcar pentru palmares însă au reușit să își creeze o singură ocazie. Rezerva Florin Andone a nimerit transversala la jumătatea reprizei secunde. Final 0-1 și România își face bagajele pentru întoarcerea acasă.

A fost ultimul meci cu selecționerul Anghel Iordănescu pe banca tehnică. ”Chiar nu ne reproșăm nimic! Regretăm rezultatul, dar nu e o seară așa neagră. O înfrângere e o înfrângere, dar vine de la echipa Albaniei care are 21 de jucători în străinătate. Realist, pentru noi a fost o mare performanță că am ajuns aici”, a sunat explicația Generalului după rușinea cu Albania.

România a încheiat pe ultima poziție grupa la Euro, cu punctul adunat în disputa cu Elveția. Franța și Elveția au remizat în meciul dircet și merg ambele în optimi cu 7 și respectiv 5 puncte. Ajunsă în premieră la un turneu final, Albania speră să prindă și ea fazele eliminatorii cu cele 3 puncte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.