26 mai – 10 iunie, Timișoara, malul canalului Bega – zona Iosefin
Asociația Simultan prezintă la Timișoara o nouă ediție a proiectului NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES. În perioada 26 mai – 10 iunie, artiști din Franța, Belgia, Italia, Germania, Austria, Luxembourg, Estonia, Bulgaria, Ucraina, Norvegia și România ne propun prin creațiile lor tipuri de lectură a realităților contemporane și ne invită să reflectăm asupra diversității lumii, dar mai ales a fragilității ei.
Deschiderea oficială a programului are loc sâmbătă 27 mai, ora 15:00, la fosta clădire Constructorul de pe malul Begăi (lângă terasa River's Tale).
A 3-a ediție a NARAȚIUNILOR SONORE se așază de-a lungul unui râu, Bega, pentru a vorbi de toate râurile și privilegiază un simț, auzul, pentru a ne deschide capacitatea perceptivă în mod complex și, pentru cei mai mulți dintre noi, în mod surprinzător și entuziasmant. Invităm publicul să-și pregătească uneltele de lectură și interpretare ale realului, ale mediului înconjurător în contexte de percepție augmentată sau dirijată, prin sunete, cuvinte, pași, povești, prin instanțe de ascultare colectivă, adevărate călătorii pe parcursuri cunoscute, descrise de altcineva sau imaginate. Odată perceput cadrul „rotund și viu” al mediului sonor care ne acompaniază în permanență, dialogul dintre sunetele naturale și cele umane, și posibilitățile oferite de ascultarea interpretativă, creativă sau critică, devenim conștienți de locul nostru în lume și printre celelalte viețuitoare.
Fiecare artist și eveniment din cadrul NARAȚIUNILOR SONORE vorbește despre râuri și ape, despre calitatea mediului sonor, despre feluri de a construi orașul într-o armonie sonoră, despre acustică și peisaje sonore, despre potențialul de viață al mediului natural din orașele noastre. Apa, râurile și sunetele naturii sunt în centru creațiilor prezentate în program și demonstrează necesitatea unei poziționări ferme față de degradarea mediului natural a căror martori silențioși suntem: ne complăcem în vehicularea de slogane ecologice, dar nu găsim timp și resurse pentru acțiune concretă la nivel personal, social și politic.
Programul NARAȚIUNILOR SONORE este împărțit în patru teme ce se întâlnesc și se întrepătrund ca afluenții unui râu, creând ocazii de dialog cu artiștii invitați prin idei curgătoare și fluide ca apa, plutitoare ca ostroavele sau statornice ca pietrele – Râuri și alte ape, Orașe, Depărtări, Rezonanțe și obiecte.
De la plimbări sonore și evenimente ce pun în valoare proprietățile acustice ale diferitelor spații de-a lungul râului, până la concerte, proiecții și dispozitive de ascultare în piscinele și în clădirile abandonate de pe malul Canalului Bega, proiectul NARAȚIUNI SONORE trage un semnal de alarmă, demonstrează un potențial și invită la creativitate cu privire la felul în care gestionăm azi relația cu Bega și mai ales modalitățile în care putem să-i afirmăm prezența în spațiul urban din viitor.
– Anamaria Pravicencu, co-curator
Artiștii participanți: Abby Lee Tee (AT), Maria Balabaș (RO), Elena Biserna (IT), Felix Blume (FR), Ivo Bystřičan (CZ), Caroline Claus (BE), Bogdan Demetrescu (RO), Alex Higyed (RO), Ionu & Tovarășu D. (RO), Raul Keller (EE), Jacob Kirkegaard (DK), Mirian Kolev (BG), Anna Kravets (UA), Ana Kun (RO), Makunouchi Bento (RO), Stephan Marin (FR), Antoine Richard (FR), Andreea Săsăran (RO), Nika Schmitt (NL), Ilinca Stihi (RO), Ioana Vreme Moser (RO/DE)
Sonic Future Residencies 2022: Jasmina Al-Qaisi (RO), Jeanne Debarsy (BE), Lloyd Dunn (US/CZ), pablo sanz (ES), Veronika Svobodová (CZ), Sillyconductor (RO)
Programul complet va fi anunțat pe parcurs de organizatori.
Website / Facebook / Instagram
NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES este un proiect dezvoltat de SIMULTAN.org, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Parteneri: Semi Silent, Singuhr projects, Ecluze pe Bega, FAUT – Facultatea de arhitectură și urbanism Timișoara, STPT, Under the Bridge, Pelican
Susținut de: Institutul Francez, Centrul Ceh București, Goethe Institut, Centrul Cultural German din Timișoara