Există și vești pentru care nu suntem niciodată pregătiți să le primim, chiar dacă știm că vor veni. Dispariția doamnei Doina Cornea este o asemenea veste.
Am vizitat-o ultima oară, împreună cu Vasile Gogea, în urmă cu trei ani. Era mai firavă ca niciodată. De curând aflam că se află foarte aproape de plecare.
Nu știu dacă fiul ei, dl Leontin Iuhas, are dreptate spunând în aceste clipe că dna Cornea “A pornit spre o lume mai bună, a pășit pe un tărâm lipsit de ură și răutăți.”
Nu știu dacă o asemenea lume există.
Știu însă că singura lume pentru care Doina Cornea s-a luptat să fie mai puțin bântuită de ură și răutăți, de dictat și samavolnicie, este cea pe care a părăsit-o.
Este lumea care ne rămâne nouă, celor care acceptăm tot ce a fost inacceptabil pentru Doina Cornea. O lume de care ne plângem, dar pe care o merităm.
Pe Doina Cornea, n-am meritat-o. Nu pe ea trebuie s-o plângem azi, ci pe noi.