Ca urmare a declarațiilor apărute în spațiul public privind intenția Direcției Județene pentru Cultură Timiș de a cere retragerea titulaturii de “muzeu național” Muzeului Național al Banatului, se fac unele precizare necesare pentru mai buna înțelegere a situației de fapt:
Direcția Județeană pentru Cultură Timiș NU a inițiat niciun demers pentru declasificarea Muzeului Banatului și nici nu și-a manifestat intenția de a face acest lucru, considerând un astfel de demers total inoportun. Declarațiile reprezentanților instituției au fost legate strict de conținutul dosarului de clasificare înaintat de Muzeul Banatului,
Ministerului Culturii.
“Dosarul prin care se solicita clasarea Muzeului Banatului nu a ajuns, înainte de a fi depus, așa cum cere legea, și pe la Direcția pentru Cultură Timiș. Așa se face că, noi ne-am exprimat dorința de a verifica conținutul acestuia. Direcția Județeană pentru Cultură Timiș nu a inițiat vreun demers de declasificare a Muzeului Național al Banatului și nici nu consideră oportun un astfel de demers. Repet, solicitările noastre se referă doar la verificarea unor date. Sperăm ca în curând această situație să fie clarificată de către conducerea Muzeului Național al Banatului”, spune Sorin Vlad Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș.