Banatul, în întregul său, este un loc mirific ce nu duce deloc lipsă de atracții turistice de tot felul. În aproape orice loc se pot face popasuri mai scurte sau mai îndelungate pentru a vedea și admira câte ceva interesant.

Fie că sunt peisaje cu dealuri, munți ori câmpii, fie ca sunt atracții culturale, științifice sau balneare, punctele de interes sunt numeroase. Nu prea sunt cunoscute aceste atracții de către publicul larg din cauza unei practici cam păguboase a agenților de turism de a prezenta aproape exclusiv ofertele externe ce sunt mai aducătoare de fonduri sau în cel mai bun caz litoralul românesc de parcă altceva nu ar mai fi de vizitat.
Delia Barbu, cea care coordonează Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, încearcă de o bună bucată de timp o revitalizare a turismului în zona noastră. Locuri deosebite sunt. Este doar o nevoie mai mare stringentă de a coagula interesele autorităților locale și a celor ce pot oferi atracții de a le pune în fața celor ce doresc să călătorească.
La o margine de județ dar și de țară se află orașul Jimbolia. Nu foarte multă lume din afara arealului nostru a auzit de acest loc. Cu toate că este încărcat de o bogată istorie. Mulți oameni de artă și cultură și-au legat numele de oraș.
Jimbolia deține indiscutabil câteva recorduri puțin știute. Este cel mai tânăr teritoriul românesc. Abia din anul 1924 a trecut în administrarea românească. La 24 noiembrie 1923, România și Regatul Sârb au încheiat la Belgrad un protocol pentru un schimb teritorial. Potrivit acestuia România ceda comunele Pardany, Modoș, Surgan, Crivobara și Gaiul Mare în timp ce Serbia urma să cedeze țării noastre Beba Veche, Pusta-Kerestur Iam, Ciortea și orașul Jimbolia.
O altă curiozitate puțin cunoscută este că la Jimbolia se găsesc nu mai puțin de șase muzee, unul mai interesant ca altul. Fiecare este parte a culturii regionale și chiar naționale ce merită exploatat mai mult.
Nu ar fi de prisos ca autoritățile din Timișoara să urmeze exemplul micului oraș de pustă Jimbolia. După cum se știe la noi sunt doar trei muzee funcționale și câteva colecții muzeale de o extremă valoare ce nu sunt cunoscute și trăiesc în cvasianonimat.
În vechiul Hatzfeld (Jimbolia) există și sunt demne de a fi mentionate următoarele: Muzeul și Expoziția Memorială Ștefan Jäger, Muzeul de Etnografie, Muzeul Pompierilor „Florian”, Muzeul, poate unic în țară cu colecția sa deosebită, a presei „Sever Bocu”, Muzeul Fundației „Petre Stoica” (bibliotecă, colecție filatelică, numismatică ) Muzeul și Casa memorială „Dr. Karl Diel”.
Ştefan Jäger a trăit între anii 1877-1962 pe meleagurile bănățene pe care le-a imortalizat cu deosebită măestrie. A lăsat o adevărată enciclopedie etnografică ilustrată a tot ce ține de istoria dar și de viața de zi cu zi a etnicilor șvabi. Se pot afla mai multe din tablourile sale decât din surse istorice despre satele aliniate cu rigla sau portul de sărbătoare pe care l-a pictat cu cele mai mici detalii. În lucrările sale un loc aparte l-a avut sărbătoarea de Kerwei (Kirchweih) atât de specifică germanilor ce reunea toată comunitatea în jurul bisericii locale.
Jäger a plecat la vârsta de 12 ani la școala privată pentru băieți „Franz Wieszners” din Timișoara iar mai apoi la Szeged. Se pare că aici a înțeles că are acest har deosebit al picturii.
La vârsta de 18 ani merge la școală de artă din Budapesta unde studiază cu profesori cunoscuți precum Ede Balló, Greguss sau Bertalan Székely.
Primele picturi i-au fost cerute de galeria privată „Almasy” din Budapesta, unde motivele religioase, natura statică și peisajele lui Jäger se dovedesc foarte căutate. Mai departe primește diferite comenzi pentru icoane și altare din orașele Arad, Jazowa, etc.
În 1906 pictează prima sa mare lucrare, „Colonizarea șvabilor” (Die Einwanderung der Schwaben). Tripticul este cunoscut și azi de oricine are legătură cu viața șvabilor.
Odată cu terminarea studiilor în arte și a călătoriilor inițiatice în Italia, Germania sau Austria Jäger decide să se stabilească definitiv în Banat, la Jimbolia în apropiere de Ceneiul natal.
Casa memorială Ştefan Jäger a fost înfiinţată în anul 1969 în fosta sa locuință. Casa memorială a fost din nou deschisă publicului după o temeinică reabilitare în aprilie 1996.
Aici se pot vedea, așa cum le-a lăsat maestrul, atelierul de pictură cu multe din lucrările originale, șevaletul are o lucrare ce parcă așteptă să fie finalizată. Sunt multe schițe și desene în creion și cărbune ce sunt proiecte ale viitoareleor tablouri în ulei. Impresionează portretele foarte realiste ale lumii șvăbești de la cumpăna dintre secole. Se află la loc de cinste părinții artistului cât și câteva autoportrete la divese vârste.

Atelierul a rămas, după cum se spune, neschimbat de parcă maestrul ar fi ieșit pentru câteva clipe și dintr-un moment sau altul ar trebuie să se intoarcă să-și continue munca. În rafturi se pot vedea sculele și obiectele personale folosite de Jager: pensule, creioane, palete de culoare.
Cine are timp suficient primește indrumări competente de la personalul muzeului despre viața și opera pictorului. Dar o egală atenție merită și aripa alăturată ce găzduiește o secţie de arheologie, o sală cu imagini ale personalităţilor din Jimbolia, o cameră şvăbească cu toate cele necesare traiului în perioada de acum mai bine de o sută de ani în urmă. Pe holul încăpător au loc ocazional expoziţiille temporare.
Este doar unul din atracțiile locurilor. Celui ce știe să se aplece asupra comorii culturale a Banatului i se deschid nenumărate porți în Jimbolia. Dacă se ține cont de proximitatea frontierei cu Serbia ce se află la doar o aruncătură de băț potențialul turistic, chiar transfrontalier, al zonei este uriaș.