Muzeul Banatului — altă rușine de proporții a liderilor administrației din Timiș!

Epoeea lucrărilor de consolidare a Muzeului Banatului pare să nu mai aibă sfârșit. La doi ani de la începerea unei expertize tehnice a ceea ce s-a realizat în trecut aici și la mai bine de 12 ani de la începerea lucrărilor de consolidare a aripii nord-vest, aflăm primele concluzii. Ciudat este că, din cele 10 procente efectuate din lucrări până în 2010 (și analizate), puțin este de refăcut. Și atunci, rămâne o întrebare fără răspuns: De ce au trecut 12 ani degeaba? De răspuns, nu răspunde nimeni. Și, deși avem o expertiză complexă, aceasta este ținută secretă de reprezentanții Muzeului Banatului și ai Consiliului Județean Timiș.

Istoria celei mai vechi clădiri din Timișoara

Istoria muzeului începe în urmă cu aproape 150 de ani. În urma constituirii, în 25 iulie 1872, a Societății de Istorie și Arheologie din Banat, din initiațiva lui Zsigmond Ormós s-au pus bazele Muzeului Banatului, acesta donând o mare parte a obiectelor din colecțiile personale noului muzeu. Primele obiecte de patrimoniu care au intrat în inventarul său au fost depozitate la început într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad. Obiectele muzeului au provenit din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții.

În anul 1876, cu sprijinul prefectului comitatului Timiș, Ormós Zsigmond, Societatea de Istorie și Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellaner, pe strada Lonovics, sediu al muzeului până în perioada interbelică.

Deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public a avut loc în anul 1877. În această perioadă, patrimoniul muzeului a sporit cu rapiditate.

Din anul 1887, clădirea Wellaner intră în reparații generale, lucrări care au durat mai mulți ani, patrimoniul Muzeului Banatului fiind adăpostit, în tot acest timp, de clădirea vechii prefecturi. În anul 1888 a fost terminată ridicarea Palatului Muzeal (azi Biblioteca Academiei Române, filiala Timișoara), clădire care s-a dovedit, de la început, prea mică pentru a adăposti colecțiile Muzeului Banatului. În 1889 Muzeul Banatului a fost redeschis publicului. La începutul ultimului deceniu al secolului XIX, muzeul avea următoarele colecții: de arheologie și istorie veche, pinacotecă, științele naturii, bibliotecă și arhivă. În 1892 s-a decis constituirea unei secții de artă decorativă. Anul 1893 a însemnat, pentru secția de istorie, momentul declanșării unor săpături arheologice de specialitate, care au continuat de-a lungul deceniilor următoare.

Odată cu integrarea Banatului în cadrul statului național român (1 Decembrie 1918), Muzeul Banatului a intrat într-o nouă perioadă. Cel de-al Doilea Război Mondial a îngreunat bunul mers al instituției. Evacuate din cauza bombardamentelor, multe dintre piese au fost furate de trupele sovietice aflate în Timișoara (după ce, în Primul Război Mondial, patrimoniul muzeal a avut de suferit de pe urma ocupației militare sârbe și a autorităților maghiare).

În anul 1948 Muzeul Banatului a fost transferat în Castelul Huniazilor din Timișoara.
După anul 1950, colecțiile muzeului s-au îmbogățit cu piese valoroase. O parte din acestea au fost depozitate în Biserica Mizericordienilor, dezafectată serviciului religios.

Până în 1 ianaurie 2006, Muzeul Banatului Timișoara cuprindea următoarele secții: Secția de Istorie, Secția de Științele Naturii, Secția de Artă, Secția de Etnografie, precum și Laboratorul Zonal de Restaurare, constituind o instituție culturală de referință a Banatului.

Declinul începe în urmă cu 12 ani

Declinul Muzeului Banatului începe în anul 2006. Atunci, liderii Consiliului Județean Timiș, proprietarul castelului, decid începerea lucrărilor de consolidare a aripii de nord-vest, cea mai veche și mai degradată parte a muzeului. Lucrările nu au durat mult și, după nici un an, au apărut problemele, deși se plătiseră deja 12 milioane de lei. Constructorul a acuzat probleme mari în proiectarea consolidării. Acesta a susținut că documentaţia trebuie refăcută și trebuie să cuprindă lucrări suplimentare, așa că a solicitat mai mulţi bani. CJ Timiş a refuzat și s-a ajuns în instanţă. Procesul a durat din 2007 până în 2010, timp în care nu s-a muncit. Apoi, în 2013, lucrările se opresc din nou din cauza altor contestaţii aduse proiectului şi a unor avize speciale pentru reconstrucţia unui zid.

Anul 2016 prinde castelul neconsolidat și vulnerabil la intemperii. După ploi intense, apar infiltrații de apă în urma neasigurarii clădirii la astfel de fenomeme de către constructor. Rezultă un control al Direcției Județeane pentru Cultură, urmat de o amendă de 5.000 pentru nepunerea în siguranță a monumentului istoric și neanunțarea situației la DJC Timiș.

Tot în anul 2016, în iunie, are loc un nou control de la Direcția Județeană pentru Cultură, care verifică patrimoniul aflat în gestiunea Muzeului Național al Banatului. Urmează o altă amendă de 10.000 lei, pentru condiții neconforme de depozitare și degradarea patrimoniului cultural mobil.

În anul 2017 se formează o comisie de recepție a lucrărilor, dar aceasta se amână. Comisia cere expertiză pentru: clarificarea valorii lucrărilor real executate și luarea măsurilor de conservare realizate. Expertiza este întocmită, dar nu este făcută publică.

Frânturi de concluzii

Anul 2018 aduce și expertiza lucrărilor de la Muzeul Banatului. Autoritățile încearcă să o țină secretă, dar am reușit să aflăm câteva concluzii exprimate în document de la directorul muzeului, Claudiu Ilaș.

„Expertiza se află la Consiliul Județean Timiș. Au fost impuse unele remedii pe care trebuie să le facă constructorul. Comisia de recepție a decis că acest constructor trebuie să refacă. A fost chemat și constructorul, s-a discutat și cu el, a fost de acord și va remedia. Avea termen de 90 de zile să refacă, mai are aproximativ 60 de zile. După aceea urmează recepția finală. Și sper să o facem în luna noiembrie”, a spus Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Banatului.

Directorul muzeului spune că mai sunt mici lucrări de făcut pentru că, după atâta timp, au apărut probleme noi. La întrebarea: „De ce am așteptat atât de mulți ani?”, acesta nu a știut să ne răspundă. El a preluat muzeul în 2014, când lucrările erau deja oprite și accesul vizitatorilor în cea mai veche clădire din oraș era restricționat.

Anul 2021: tot în lucrări?

La Muzeul Banatului nu doar consolidarea aripii nord-vest era necesară, ci și o restaurare a întregii clădiri. Încă din 2010 autoritățile județene au pus pe hârtie un proiect care trebuia să aducă în Timiș 34 de milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru lucrările care acumulau peste 50 de milioane de lei. Tergiversarea consolidării a dus însă la pierderea fondurilor. Acum, Consiliul Județean Timiș pregătește un alt proiect pe care dorește să îl depună spre finanțare la ADR Vest. Însă anul 2021 este foarte aproape și ar fi păcat ca Timișoara să devină Capitală Culturală Europeană fără un muzeu al Banatului și cu porțile Castelului Huniade ferecate.

Cireașa de pe tort putem spune că a apărut în 2016. Atunci, Muzeul Banatului din Timişoara a devenit instituţie de cultură de importanţă naţională. Este singurul din vestul țării, dar… degeaba. Colecțiile nu pot fi vizitate, iar clădirea, monument istoric excepțional, nici atât. Așadar, cu titlul de muzeu de importanță națională și cu cel de Capitală Culturală Europeană, Timișoara riscă să își primească turiștii oriunde altundeva, dar numai pe holurile Muzeului Banatului nu!

1 de 14