Cei care tac de mai bine de un deceniu sunt oamenii care au refuzat să mai meargă la vot în tot acest timp. Sunt cetățenii cu vârste tinere, dar și destui care se încadrează la vârsta a doua și a treia. Sunt oamenii pentru care simpla prezență la urnă a încetat de mult să mai fie un soi de comandament civic, patriotic chiar. Pentru că au fost păcăliți decenii la rând după 1990 de aproape toți politicienii locali, cu precădere de aceia pe care i-au girat prin vot să conducă fie Timișoara, fie Timișul.

Acesta este principalul motiv pentru care peste treizeci la sută dintre timișoreni și timișeni nu mai votează, pur și simplu, pe nimeni de prin 2010 încoace. Și nici nu pot fi puși la index, necum să fie acuzați de lipsă de civism sau, și mai și, de lepădarea de patriotismul local sau regional. Toate acestea au devenit vorbe goale, fără nicio carcasă emoțională, forme fără fond pentru oamenii respectivi.

Să ne înțelegem: nimeni de prin Banat, cu atât mai mult locuitori ai Timișoarei, nu e atât de prost încât să creadă că modelele de aleși locali de pe alte meleaguri, care au făcut destule lucruri importante pentru orașele lor, de tipul Boc, Bolojan, Olguța chiar, sunt niște îngerași de pus în geam înaintea procesiunii din Vinerea Mare! Dar tot atât de adevărat este că genul acesta de aleși locali sunt infinit de preferat, cu toate umbrele lor venind din cariera politică de dinainte de a fi primari, decât destui alți indivizi ajunși, grație valului nesperat al sorții, în fruntea unor comunități locale.

Nica și Fritz se încadrează perfect în tabloul din urmă. Votați furibund și aproape pasional de zeci de mii de timișoreni și timișeni acum patru ani, cei doi și-au cam bătut joc de darul primit și au făcut exasperant de puțin pentru comunitățile pe care le-au reprezentat până acum. Câteva drumuri refăcute pe ici, pe colo, câteva parcuri renovate prin cartiere oarecare, câteva sate și comune ajutate să renască social și economic înseamnă ridicol de puțin pentru sutele de mii de timișoreni și timișeni care așteptau cu totul altceva de la cei doi.

Scriu acum preponderent despre ei din simplul motiv că cei doi, și nu alții, au condus aceste entități teritoriale în cei patru ani scurși din 2020 și până azi. Ce vor face Robu și Simonis, în cazul că îi vor învinge la urne pe Fritz și pe Nica, vom vedea la momentul respectiv. Au avantajul, mai ales ultimul, că nu au condus în acești patru ani nici Timișoara și nici Timișul. Sigur, Robu a fost opt ani primar al capitalei Banatului și nu s-ar spune că a rupt gura târgului în acea perioadă. Nu a reușit să facă niciun stadion nou, nici sala polivalentă promisă încă din primul său an de mandat de primar. Pe de altă parte, are și destule merite la capitolul fondurilor europene atrase și al proiectelor demarate în mandatele sale. Multe dintre acestea, în pofida retoricii zgomotoase și incorecte a administrației Fritz, au fost începute de Robu și, câteva, duse la capăt de Fritz.

Deocamdată, apropo de muțenia celor care refuză să voteze de prin 2010 încoace, observăm tactica similară a tandemului, constituit fie și de nevoie, Robu-Simonis, care amândoi preferă să-și vadă în tăcere de propria campanie electorală.

În tabăra cealaltă, vedem cum Fritz și Nica se luptă zilnic cu tot felul de dușmani reali sau imaginari, folosind, mai ales primul, o retorică virulentă și plină de măscări, în timp ce aproape o dată la 24 de ore sunt părăsiți de nu puțini susținători care le-au fost alături vreme de patru ani.

„Muții” care nu votează de un car de ani urmăresc de pe margine tot acest spectacol ieftin și poluat de impostură și nepricepere, dar sunt străbătuți, prin mințile lor, sunt convins de asta, de un anume impuls. Acela de a se orienta spre tabăra care le oferă, totuși, mai multă limpezime și o doză de siguranță în plus că, poate, marile lor dorințe din ultimele decenii vor prinde contur înainte ca ei înșiși să devină prea bătrâni pentru a se mai bucura de ele.