Unul dintre fondatorii grupului rock Guns N’ Roses, Axl Rose, li se va alătura membrilor trupei rock AC/DC în calitate de solist, înlocuindu-l pe Brian Johnson, care a fost nevoit să se retragă din cauza stării precare de sănătate.
Luna trecută, (martie – n.r.) membrii trupei AC/DC anunţau că este necesară reprogramarea anumitor date din turneul din SUA, după ce solistul, Brian Johnson, a fost sfătuit de medici „să înceteze orice activitate muzicală, pentru că riscă să îşi piardă complet auzul”.
Rockerii australieni au anunţat că cele 10 concerte anulate din SUA vor fi reprogramate şi susţinute de noul solist, Axl Rose, vocalistul formaţiei americane de hard rock Guns N’ Roses.
„Membrii AC/DC doresc să îi mulţumească lui Brian Johnson pentru contribuţiile sale şi pentru devotamentul său faţă de trupă de-a lungul anilor. Oricât de mult ne-am dori ca acest turneu să se termine în componenţa în care a început, îl sprijinim pe Brian şi îi susţinem decizia de a-şi salva auzul”, au transmis membrii AC/DC.
„Suntem determinaţi să îndepllinim angajamentele pe care ni le-am luat faţă de oamenii care ne-au susţinut de-a lungul vremii, prin acest turneu, şi suntem norocoşi că Axl Rose s-a oferit să ne ajute să îl ducem până la capăt”, au adăugat rockerii australieni.
Potrivit Billboard.com, Axl este un mare fan al trupei şi a avut o întâlnire cu membrii ei acum mai bine de o lună în Miami, Florida, şi Atlanta, Georgia, pentru a discuta posibilitatea de a se alătura formaţiei.
Rockerul de la Guns N’ Roses îşi va face debutul în calitate de solist AC/DC luna viitoare, pe 7 mai, în Lisabona, Portugalia, şi se va afla în turneu cu trupa până pe 12 iunie, când etapa europeană a turneului mondial „Rock or Bust” ajunge la final.
Apoi, Axl se va întoarce în trupa sa Guns N’ Roses pentru a duce la bun sfârşit turneul american „Not In This Lifetime/ Nu în această viaţă”, care se va desfăşura până pe 22 august.
Formaţia californiană Guns N’ Roses a fost fondată în 1985, la Los Angeles. Trupa a lansat până în prezent albumele „Appetite for Destruction” (1987), „G N’ R Lies” (1988), „Use Your Illusion I” (1991), „Use Your Illusion II” (1991), „The Spaghetti Incident?” (1993) şi „Chinese Democracy” (2008).
Guns N’ Roses a vândut peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale pe plan mondial. Fiecare material discografic al grupului a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar şi în cele din Asia şi America de Sud. Cel mai bine vândut disc al trupei este „Appetite For Destruction”, cu peste 38 de milioane de exemplare, la nivel mondial.
După destrămare, Axl Rose a obţinut în justiţie dreptul de a folosi numele trupei, a lansat „Chinese Democracy”, şi a continuat să susţină turnee cu grupul sub acelaşi nume. Dintre vechii membri ai formaţiei, doar Dizzy Reed a colaborat în continuare cu Axl Rose.
Guns N’ Roses a concertat în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, dar şi în cadrul festivalului Rock the City, în iulie 2012, tot la Romexpo.
Pe de altă parte, trupa de hard rock AC/DC a fost înfiinţată la Sydney în 1973 şi este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) şi Phil Rudd (baterie).
Trupa AC/DC a susţinut, pe 16 mai 2010, un concert la Bucureşti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiană a adus în Capitală show-ul „Black Ice”, care promovează cel de-al 15-lea material de studio al ei, lansat în octombrie 2008. Turneul, primul după „Stiff Upper Lip”, susţinut de AC/DC în 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out în întreaga lume.
Într-o carieră de patru decenii, formaţia australiană a lansat numeroase piese de succes precum „Back in Black”, „Big Jack”, „Thunderstruck”, „Black Ice”, „You Shook Me All Night Long”, „Let There Be Rock”, „Highway to Hell” şi „For Those About to Rock (We Salute You)”, iar albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial. Formaţia a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame în 2003.