-0.9 C
Timișoara
marți 21 ianuarie 2025

Motorul unui tren care circula în vestul țării a luat foc. Călătorii au scăpat teferi | VIDEO

În această dimineață, în jurul orei 08:45, compartimentul motor al unui tren RegioTrans care circula pe ruta Arad – Nădlac a fost cuprins de flăcări, în apropierea localității Pecica. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, incendiul a fost însoțit de degajări masive de fum.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Pecica.

Sursa video: Gabriela Roman

Toți cei 30 de pasageri aflați în tren au reușit să se autoevacueze în siguranță, fără a fi raportate victime. Călătorii au fost preluați de un mijloc de transport pus la dispoziție de primărie, au transmis autoritățile.

Sursa: https://www.dcnews.ro/

Alte subiecte :

Primăria montează plăcuțe de informare pentru 97 de monumente din Timișoara

Clădiri simbol, precum cea în stil neogotic englez/victorian a Colegiului Pedagogic Carmen Sylva sau Palatul Lloyd, se numără printre primele clădiri istorice semnalizate de...

Microstagiune Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) & Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” – 30 ianuarie – 03 februarie

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” (TMT) din Timișoara își unesc forțele pentru a oferi publicului o...

Citește și :