Motocicliști grav răniți după un impact cu un autoturism! Unul dintre ei era băut

1359

Un eveniment care putea căpăta accente tragice s-a petrecut în această după-amiază pe Drumul Național 58B, între localitățile Gherteniș și Măureni. Doi motocicliști din Timiș, care se deplasau cu viteză din direcția Bocșa spre Timișoara, au intrat pe contrasens unde se deplasa regulamentar un autoturism Dacia Logan. Unul dintre motocicliști, care într-o manevră de depășire a celuilalt conducător moto și într-o clipă de neatenție nu a mai putut evita impactul și a lovit frontal autoturismul, plonjând mai apoi pe terenul din apropierea șoselei. Nici cel de-al doilea conducător al vehiculului pe două roți nu a fost mai norocos. Acesta a frânat violent, s-a dezechilibrat și a ajuns în șanțul din imediata apropiere a carosabilului, acuzând faptul că nu își mai simte corpul.

La fața locului au sosit ambulanța și un echipaj de la Poliția Rutieră, iar după ce paramedicii s-au ocupat de starea celor doi răniți, polițiștii i-au pus pe aceștia să sufle în aparatul etilotest. Rezultatul, în cazul motociclistului care nu și-a respectat banda de rulare și a acroșatul autoturismul a fost pozitiv, aparatul indicând o valoare de 0,11 mg/l alcool în aerul expirat. Motociclistul care a lovit autoturismul și-a fracturat piciorul iar în cazul celuilalt conducător pe două roți medicii urmează să efectueze investigații detaliate la spital.

Polițiștii fac în continuare cercetări pentru a pune cap la cap filmul întregului accident rutier petrecut în virajul din imediata apropiere a căii ferate care leagă localitățile Gherteniș de Măureni.

sursă: reper24.ro
foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.