Concurenți din patru țări, România, Bulgaria, Turcia și Serbia, iau startul în Raliul Aradului, etapa a 3-a a Campionatului Național de Raliuri, care se desfășoară în zilele de 2 – 3 iunie 2017.
Raliul Aradului reprezintă și cea de a doua etapă a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA.
Potrivit organizatorilor, Raliul Aradului are o valoare importantă pentru automobilismul românesc, întrucât reprezintă o etapă comună a Trofeului European de Raliuri (FIA — ERT), Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Campionatului Național de Rally 2 și Campionatului Național de Raliuri Istorice.
Startul festiv s-a dat aseară, în fața Primăriei Arad, iar astăzi iau parte la probele speciale.
Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competiției, sâmbătă 3 iunie, pe podiumul amplasat în fața Primăriei municipiului Arad.
Pe lista de start se regăsesc 35 de echipaje. 9 echipaje se vor duela pe probele speciale din jurul Aradului în Campionatul Național de Raliuri 2 (Rally 2), iar în CNRI se regăsește un singur echipaj înscris.
În capul listei piloților deschizători se află Gheorghe Falcă, primarul Aradului, lista fiind continuată de piloții Dan Ovidiu Glăvan, Sorin Mihoc și Andrei Mitrașcă.
În ERT, sunt înscriși piloții Ghiorghi Gheradjiev (Bulgaria), pe Ford Fiesta R2, clasa RC4; Orhan Avcioglu (Turcia) pe Ford Fiesta R5 și Menderes Okur (Turcia) pe Mitsubishi Evo 9, ambii la clasa RC2.
În ERT + CNRD sunt înscrise 19 echipaje, printre piloți fiind Simone Tempestini, pe Citroen DS3R5, Dan Gîrtofan, pe Skoda Fabia R5, Bogdan Marișca, pe Ford Fiesta R5, și Vali Porcișteanu, pe Mitsubishi Evo 9, toți patru la clasa RC2. În CNRD sunt înscrise 16 echipaje, printre piloți fiind Csongor Szabo, pe Suzuki Swift, Andrei Gîrtofan, pe Suzuki Swift, Norbert Maior, pe Dacia Sandero. Aici va concura și Cristiana Oprea (copilot Ioana Stan), pe Dacia Sandero, acesta singurul echipaj feminin înscris în competiție.
În CNRI aleargă doar echipajul avându-l ca pilot pe Antoine Brajkovic, din Serbia, pe Mercedes 450 SLC, iar în CNR2 aleargă 9 echipaje.
De menționat că la startul competiției se vor alinia și femei, între care un pilot și șase copiloți, unul dintre echipaje fiind sută la sută feminin.