Moțiunea de cenzură a picat, 200 de voturi pentru și 7 împotrivă

313

Camera Deputaților și Senatul au respins, marți, în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 200 de voturi pentru, 7 împotrivă și 3 abțineri. Ca să fi trecut moțiunea erau necesare 233 de voturi.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.

„Oamenii nu apreciază ura, nu apreciază jignirile. Aș fi vrut să veniți cu soluții. Ați devenit mult prea devreme aroganți, iar această aroganță vă va duce la pierzanie. Ne vom vedea la alegerile generale. Nu este o amenințate, este încrederea pe care ne-o dau oamenii. Nu aveți un program de guvernare. Cum vreți să guvernați această țară?”, a spus Viorica Dăncilă, înaintea voturilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.