Peste 70.000 de turişti au vizitat anul trecut cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Numărul celor care au ajuns în fosta capitală a Daciei fiind mai mare cu 16% comparativ cu anul 2016, fapt reflectat şi într-o creştere a veniturilor realizate de administraţia sitului.
Conform datelor Consiliului Judeţean Hunedoara, s-a înregistrat o creştere a veniturilor de 300%, de la 224.000 de lei în anul 2016, la circa 670.000 de lei în anul 2017. “Este singura instituţie a CJ Hunedoara care a realizat un excedent bugetar de peste 330.000 de lei’, a declarat vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu.
Pentru prima dată, serviciul care administrează monumentele istorice din cadrul CJ Hunedoara a pus în vânzare suvenire pentru turişti. Printre cele mai căutate au fost replicile unor kosoni, magneţi sau copii ale steagului cu lupul dacic. Veniturile realizate din vânzarea acestor obiecte au totalizat 130.000 de lei.
sursă: radiotimisoara.ro